Detectie paraziti gastrointestinali (helminti), PCR (Enterobius vermicularis, Ancylostoma spp., Ascaris spp, Trichuris trichiura, Necator americanus, Strongyloides spp., Hymenolepis spp., Taenia spp.

Introducere

Parazitozele gastrointestinale reprezintă infecții ale tractului digestiv cu diverși paraziți, frecvent helminți (viermi intestinali) sau protozoare. Metoda PCR (“reacția de polimerizare în lanț”) este o tehnică modernă și eficientă pentru detecția materialului genetic (ADN) al organismelor patogene prezente în materiile fecale.
Comparativ cu metodele tradiționale precum examenul coproparazitologic microscopic, metoda PCR de detecție a infecțiilor parazitare oferă o serie de avantaje importante, în special din punct de vedere al timpului redus de execuție, dar și al sensibilitatății crescute (posibilitatea detecției unei încărcături parazitare reduse) și specificității (identificarea cu precizie a speciei pe baza secvenței ADN), ceea ce permite adaptarea tratamentului în funcție de tipul parazitozei diagnosticate.

Cum se realizează testul?

Pentru efectuarea testului PCR, este necesară recoltarea unei probe biologice, în acest caz, materii fecale. Procesul de recoltare se realizează într-un coprorecoltor steril cu mediu de transport. Este recomandat ca recoltarea să se facă înainte de începerea oricărui tratament antimicrobian pentru a evita interferențele cu microorganismele cercetate. Proba astfel recoltată este stabilă pentru un interval de 2 zile la temperaturi cuprinse între 2-8 °C și până la o lună la -20 °C. Odată ajunsă în laborator, proba este procesată pentru extragerea ADN-ului parazitar, urmată de amplificarea specifică a secvențelor genetice ale paraziților cercetați.

Parazitozele intestinale – transmitere, simptome, prevenție

Infecțiile parazitare pot fi cauzate de o varietate de factori, printre care:

• Consumul de apă nepotabilă sau alimente contaminate cu ouă sau larve de paraziți
• Igiena precară, care facilitează transmiterea fecal-orală a paraziților
• Contactul direct cu solul contaminat, în special în zonele cu condiții sanitare precare
• Consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic
• Transmiterea de la animale de companie
• Călătoriile în zone endemice

Simptomele parazitozelor gastrointestinale pot varia considerabil în funcție de patogenul responsabil și chiar de la o persoană la alta, dar există și cazuri asimptomatice. Cele mai frecvente manifestări în cazul unei parazitoze sunt:

• Disconfort gastrointestinal: Paraziții intestinali pot provoca o gamă variată de simptome legate de tractul digestiv, de la dureri abdominale, balonare și diaree, până la obstrucție intestinală și sângerări în cazurile severe.
• Deficit de nutrienți: Paraziții pot consuma direct nutrienții din alimentele ingerate sau pot cauza inflamații la nivelul mucoasei intestinale, perturbând astfel procesul de absorbție. Acest lucru poate duce la malabsorbție, manifestată prin simptome precum scădere în greutate, slăbiciune generală, anemie, deficiențe vitaminice și slăbirea sistemului imunitar.
• Alergii și reacții inflamatorii: Infecțiile parazitare pot declanșa reacții alergice și inflamatorii, cu producție crescută de anticorpi specifici și eliberarea de factori inflamatori, cu apariția simptomelor mâncărime, erupții cutanate și umflături.
• Complicații sistemice: Paraziții pot migra și afecta alte organe, precum ficatul, plămânii sau creierul.
• Transmitere la alte persoane: Infecțiile pot fi transmise în comunitate sau în familie, cel mai frecvent pe cale fecal-orală, precum în cazul unei igiene deficitare a mâinilor.

Este important ca pacienții care prezintă simptome caracteristice sau suspectează o infecție parazitară să consulte un medic pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat. Reducerea infecțiilor parazitare prin acordarea unei atenții sporite igienei personale, consumului de apă și alimente sigure, preparării adecvate a cărnii și evitării contactului cu surse potențiale de infecție, sunt esențiale pentru prevenție, contribuind la menținerea sănătății publice și individuale. 

Ce identifică acest test?

Speciile de viermi acoperite de testul PCR pentru parazitoze gastrointestinale cuprind cei mai frecvent întâlniți patogeni:

Ancylostoma spp. (AN)

Ancylostoma duodenale, este cea mai frecventă infecție parazitară în țările cu acces redus la apă, canalizare și igienă redusa a populatiei. A. duodenale împreună cu alți helminți transmisi prin sol (STH) se transmit prin contactul cu solul contaminat. În ultimele câteva decenii, a fost documentată transmiterea zoonotică a altor 3 specii de Ancylostoma. În aceste cazuri, transmiterea a avut loc de la animale domestice la oameni.

După ce ouăle de Ancylostoma trec din scaunul gazdei lor, ouăle eclozează în larve. În condiții favorabile, acest lucru se întâmplă în 1 până la 2 zile. Larvele filariforme pot pătrunde în pielea umană prin intermediul foliculilor de păr, pot intra în sistemul limfatic și pot migra către inimă și plămâni. În plămâni, larvele pătrund în alveolele pulmonare, unde urcă de la arborele bronșic la faringe, pot fi înghițite și ajung în intestinul subțire unde se maturizează în adulți masculi sau femele care se hrănesc cu sânge. Viermii adulți care se împerechează pot produce mii de ouă, iar ciclul începe de la capăt. În plus, larvele filariforme se pot răspândi prin ingestie orală și pe calea trans-mamară, unde larvele se maturizează direct în intestinul subțire sau rămân latente în musculatura scheletică umană. 

Ascaris spp. (AS)

Ascaris lumbricoides, agentul cauzal al ascariazei, este cel mai frecvent vierme parazit la om. Ascariaza poate fi asimptomatică, provocând doar malnutriție și întârziere de creștere, sau poate prezenta dureri abdominale, greață, vărsături, balonare și diaree. Această activitate conturează evaluarea și tratamentul ascariazei și explică rolul echipei interprofesionale în gestionarea pacienților cu această afecțiune.

Ascaris lumbricoides, un nematod mare transmis prin sol, provoacă ascariaza. Femela adultă poate ajunge până la 20 cm până la 30 cm în lungime, iar masculii adulți până la 15 cm până la 20 cm. Nematozii sunt viermi rotunzi roz/galbeni/albi.Viermii femele sunt mai groși și au capătul posterior drept.Viermele mascul este mai zvelt, cu un capăt posterior curbat ventral cu două spicule retractile copulante. Viața medie a parazitului adult este de un an, după care moare și este eliminat spontan pe măsură ce se evacuează prin tubul digestiv. Acesta este motivul pentru care o vindecare spontană a bolii se poate întâmpla dacă nu există reinfecție. Viermii adulți nu se înmulțesc în gazda umană. Pacienții infectați cu ascariază pot fi asimptomatici, prezentând doar manifestări pe termen lung de întârziere a creșterii și malnutriție.

Dacă sunt prezente simptome, durerile abdominale, balonarea, greața, vărsăturile, anorexia, diareea intermitentă sunt cele mai frecvente manifestări. În suprainfecție, viermii adulți pot migra către structurile tubulare precum sistemul biliar și pancreatic provocând colecistită, colangită, pancreatită, obstrucție a intestinului subțire, volvulus, apendicită și invaginație. Copiii sunt mai susceptibili la complicații decât adulții.

Enterobius vermicularis (EV)

Enterobius vermicularis, numit și oxiur, este una dintre cele mai frecvente infecții cu helminți din lume, majoritatea cazurilor aparând la copii. Inițial, E. vermicularis a fost numit Oxyuris vermicularis. Oamenii sunt singura gazdă naturală pentru această infecție. Transmiterea are loc la persoanele care trăiesc în medii aglomerate și are loc de obicei în cadrul familiilor.  Viermele este numit după coada caracteristică în formă de ac prezentă pe partea posterioară a viermilor femele.

Infestarea cu oxiuri apare de obicei la copii. Transmiterea se face prin contact direct cu articole contaminate sau chiar în timpul contactului sexual. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice. În timp ce rata de vindecare este mare, recidivele sunt frecvente. Enterobius vermicularis este un organism care trăiește în principal în ileon și cecum. Odată ce ouăle de E. vermicularis sunt ingerate, durează aproximativ 1 până la 2 luni pentru a se transforma în viermi adulți, ceea ce se întâmplă în intestinul subțire. Adulții femele migrează în zona anală mai ales noaptea și depun mii de ouă în zona perianală. Această migrare provoacă prurit. Ouăle eclozează în apropierea zonei anale provocând prurit perianal. Acest lucru duce la contaminarea degetelor și are ca rezultat ingestia ouălor (autoinfecție) și reluarea ciclului de viață al viermelui. Ocazional, larvele migrează înapoi în rect și în intestinul subțire și încep ciclul de viață (infecție retro).

Enterocytozoon spp. / Encephalitozoon spp (EN)

Microsporidiile sunt paraziți unicelulari, intracelulari, eucarioți. Acești paraziți intracelulari, care au fost recent reclasificați de la protozoare la ciuperci, afectează o mare varietate de gazde vertebrate și nevertebrate. Microsporidia, în special Encephalitozoon spp. și Enterocytozoon spp., sunt considerate a fi agenți patogeni emergenti de importanță crescândă și o cauză a infecției oportuniste la pacienții imunodeprimați. Encephalitozoon intestinalis provoacă diaree și epuizare cronică, dar poate afecta si sistemul nervos central, sistemul respirator și sistemul digestiv. 

Hymenolepis spp. (HY)

Oamenii sunt infectați în principal de două specii de viermi tenii din genul Hymenolepis:

• Hymenolepis nana: tenia pitică (1–5 cm lungime), cea mai frecventă infecție cu tenia la om;
• Hymenolepis diminuta: considerabil mai mare (20–90 cm lungime). Este insa o tenia de rozătoare care infectează mai rar oamenii.

Hymenolepis diminuta are o distribuție cosmopolită, cu o prevalență de până la 1% în anumite părți ale Indiei. Copiii sunt cel mai probabil să se infecteze după contactul/joaca cu cerealele sau cerealele depozitate.

Oamenii sunt gazda naturală pentru H. nana, care are un ciclu de viață direct (nu este nevoie de gazdă intermediară).Cisticercoidul se dezvoltă direct în vilozitățile intestinale. După câteva zile, apare și se dezvoltă într-o tenie în câteva săptămâni. Este posibil să apară autoinfecția în intestin. Hymenolepis nana poate infecta și rozătoarele și poate fi transmis prin gândaci sau purici.

Ingestia accidentală de gândaci, purici sau alte insecte infectați cu cisticercoid în diferite produse cerealiere poate cauza rareori infecția umană cu H. diminuta .
Prezența unei tenii adulte apare la 3-4 săptămâni după infectarea directă cu ou/oncosferă. Disconfortul abdominal, iritabilitatea, diareea și eventual malabsorbția pot fi cauzate de sarcini mari de tenii H. nana (>300) la copii.
Diagnosticul se face prin identificarea ovulelor din probele de scaun. Numărările de ouă în scaun de peste 10.000 de ouă pe gram sunt considerate infecții grele.

Necator americanus (NA)

Necator americanus este o specie de vierme (un tip de helmint) cunoscută în mod obișnuit sub numele de vierme Lumea Nouă. Ca și alți viermi anchilostomi, este membru al filumului Nematoda. Este un nematod parazit obligatoriu care trăiește în intestinul subțire al gazdelor umane. Acest parazit are două plăci tăietoare dorsale și două ventrale în jurul marginii anterioare a capsulei bucale. Are, de asemenea, o pereche de dinți subdorsali și o pereche de dinți subventrali situati aproape de spate. Masculii au de obicei 7–9 mm lungime, în timp ce femelele au aproximativ 9–11 mm lungime. Durata de viață tipică a acestor paraziți este de 3-5 ani. Pot produce între 5.000 și 10.000 de ouă pe zi.

Strongyloides spp.(ST)

Strongyloides este un gen de nematozi paraziți care, în mod neobișnuit, are o generație de adulți care trăiesc liber. Două specii de Strongyloides infectează oamenii, S. stercoralis și S. fuelleborni. S. stercoralis are o distribuție cosmopolită în regiunile tropicale și subtropicale (Schad, 1989).
Se estimează că aproximativ 100-200 de milioane de persoane sunt infectate în întreaga lume cu Strongyloides.

Pentru comparație, infecția umană globală cu nematozii gastro-intestinali Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura și anchilostoma (Ancylostoma duodenale și Necator americanus) sunt de 1,4miliarde  1 miliard  și respectiv, 1,4 miliarde (Albonico și colab., 1999).

Taenia spp.(TA)

Genul Tenia (Taenia) face parte din clasa cestodelor şi include două specii: Taenia saginata şi Taenia solium. Paraziţii se caracterizează printr-un corp aplatizat şi segmentat de dimensiuni mari şi un cap (scolex) care prezintă organisme de fixare la peretele intestinal (ventuze/cârlige). Pentru a fi asigurată dezvoltarea lor biologică, aceşti paraziti au nevoie de o gazdă intermediară. Această gazdă intermediară este reprezentată de bovine în cazul Taeniei saginata şi de porcine în cazul Taeniei solium. Omul se infestează prin consumul de carne de vită/porc insuficient preparată termic, care conţine formele larvare.

Trichuris trichiura (TT)

Tricocefalul (Trichuris trichiura) este un vierme nematod parazit, lung de 3–5 cm, care trăiește în intestinul gros al omului infestat provocând boala numită tricocefaloză. Viermii adulți sunt de culoare albă sau roz. Ei includ o parte anterioară cefalică efilată, care conține esofagul, și o porțiune caudală mai mare, care conține intestinul și aparatul reproducător. La atingerea maturității, capătul mai subțire (partea anterioară a viermelui) se adâncește în intestinul gros, capătul mai gros (posterior) proiectând în lumen, unde se împerechează cu viermii din apropiere. Femelele pot crește până la 50 mm lungime.

Trichuris trichiura poate provoca boala gravă Sindromul de dizenterie Trichuris (TDS), cu dizenterie cronică, anemie, prolaps rectal. TDS este tratat cu antihelmintice, precum și cu suplimente de fier pentru anemie.