Determinare panel 10 droguri in urina (AMP, BAR, BZO, THC, COC, MET, MTD, OPY, PCP, TCA)

Drogul este o substanță chimică ce poate modifica funcțiile organismului uman. Există multiple tipuri, acționând fiecare in diverse situri anatomice și afectând diferite procese fiziologice, cu efecte corespunzătoare. 

Drogurile se pot găsi în diferite stări de agregare și au capacitatea principală comună de psihoactivitate: afectează direct creierul și restul sistemului nervos central, implicând astfel influențe asupra dispoziției, sentimentelor, gândirii, percepției și chiar mergând până la afectarea stării de conștiență. 

Clasificarea în funcție de efectul avut asupra sistemului nervos central cunoaște 3 categorii: 

1. Drogurile psiholeptice, cu efect inhibitor 

● Barbituricele (BAR): acestea erau odinioară folosite pentru efectele lor anxiolitice, hipnotice și antiepileptice dar au fost înlocuite de noi alternative, cu risc mai mic de dezvoltare a dependenței sau supradoză. Abuzul sau combinarea barbituricelor cu alcool sau alte deprimante la nivelul sistemului nervos central poate duce la deces prin inhibiția centrilor nervoși respiratori. Se mai folosesc acum formele cu instalare rapidă a efectului, pentru etapa de inducere a anesteziei, iar fenobarbitalul în epilepsie. Formele cu durată scurtă de acțiune apar în urină sub formă de metaboliți pe când cele cu durată mai lungă rămân neschimbate. 
● Benzodiazepinele (BZO): anticonvulsivante, anxiolitice și sedativ-hipnotice mai noi, odată ieșite pe piață, au preluat multe dintre rolurile barbituricelor. La asta contribuie faptul că au un profil de siguranță superior altor tranchilizante, cu riscuri ce apar mai rar. Benzodiazepinele sunt folosite în mod curent și astăzi pentru epilepsie, anxietate, panică, insomnie. Se pot administra sub diverse forme și se recomandă evitarea întreruperii bruște a tratamentului pentru a evita fenomenele de rebound (revenire și intensificare a simptomelor inițiale).
● Opioidele sunt substanțe ce acționează la nivelul sinapselor opioidergice. O subclasă a acestora, opiaceele, cuprinde doar opioidele care au efect exclusiv stimulant pe receptorii pentru opioide. Câteva exemple sunt morfina, heroina, metadona (MTD). Acestea au efecte hipnotice la nivelul sistemului nervos central, cu posibilitatea apariției unui sentiment de euforie. În scopuri medicale, acestea se folosesc pentru efectul lor intens analgezic, cu monitorizarea atentă a apariției dependenței.

2. Drogurile psihoanaleptice, cu efect de stimulare asupra sistemului nervos central 

● Amfetamina (AMP) și derivații (metamfetamina, MET) sunt unii dintre cei mai puternici stimulenți ai sistemului nervos central (SNC), având capacitatea de a potența efectele catecolaminelor atât la acest nivel cât și la nivel periferic - de unde efectele adverse cardiovasculare. Amfetaminele sunt folosite în special pentru tratamentul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), a narcolepsiei sau a obezității, având efect anorexic. 
● Cocaina (COC) este un alcaloid natural ce induce inhibarea recaptării de serotonină, noradrenalină și dopamină, cu împiedicarea transmiterii impulsului nervos la nivel sinaptic. Printre efectele asupra psihicului se numără pierderea contactului cu realitatea, euforia și agitația psihomotorie. Efectele adverse pot fi multiple: tahicardie cu hipertensiune, diaforeză, midriază, hipertermie, însă cel mai periculos este fenomenul de sevraj psihic, ce poate rezulta în suicid.

3. Drogurile psihodisleptice, cu efecte halucinogene 

● Marijuana (THC) este un amestec de cânepă indiană ce nu are un ansamblu coeziv de efecte, acestea depinzând mai degrabă de personalitatea și mediul social al consumatorului. Pot apărea senzații de relaxare, anxiogene sau oscilații între cele două categorii. Este una din puținele substanțe ce nu provoacă dependență fizică, utilizarea medicală a acesteia fiind deci permisă în numeroase state, pentru o paletă largă de patologii: scleroză multiplă, boala Alzheimer, hipertensiune arterială, durerea cronică, mai ales cea din cancere. 
● Fenciclidina (PCP), numită și "praful îngerilor" este un drog utilizat în trecut pe post de anestezic general disociativ, acționând ca antagonist primar la nivelul receptorilor de tip NMDA. Nu se mai folosește pe post de medicament din cauza efectului halucinogen și al delirului cauzat. Pe post de drog, acesta are efecte secundare ce variază cu doza. În doze scăzute are efecte predominant inhibitoare la nivelul SNC. Dozele moderate sunt cele analgezice și anestezice, iar cele crescute pot duce la convulsii și deces. Câteva dintre efectele psihoactive ale drogului sunt pierderea noțiunii de sine, paranoia sau depersonalizarea. 

4. Antidepresivele triciclice (TCA) alcătuiesc o clasă de medicamente ce acționează prin blocarea recaptării de serotonină și norepinefrină, crescând nivelul acestora la nivel sinaptic, cu potențarea subsecventă a transmiterii impulsurilor nervoase. Deși mai puțin prescrise decât erau înainte, acestea încă se folosesc pentru o gamă foarte largă de afecțiuni psihiatrice. Câteva exemple sunt sindromul de depresie severă, tulburarea obsesiv-comportamentală, sindromul de stres post-traumatic, tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate. Antidepresivele triciclice sunt rareori folosite în scop recreațional. 

În funcție de vârstă, sex, rasă, dietă și masa corporală, starea de sănătate și eventualul consum de alcool sau medicamente, unele droguri pot fi metabolizate mai rapid sau mai lent de către organism. De asemenea, metabolismul acestora depinde foarte mult și de farmacocinetica drogului în sine. 

În medie, drogurile pot fi depistate în urină mai multe ore, până la zile sau săptămâni. 

• Amfetamina - 3 zile 
• Barbituricele - 5 zile
• Benzodiazepine - 3-4 zile
• Marijuana - 3-5 zile
• Cocaina - 4 zile 
• Metamfetamina - 1-3 zile
• Metadona - 30 zile
• Opioide - 1-3 zile
• Fenciclidina - 14 zile
• Antidepresive triciclice - 14 zile

Tehnica ce se utilizează pentru a depista eventuale urme ale acestor droguri în urină este cromatografia în flux lateral. Aceasta este o metodă de separare și detectare a unor molecule în medii lichide, prin separarea acestora în funcție de caracteristicile fizico-chimice ale fiecăreia (dimensiune, formă, polaritate). Odată separate, substanțele psihoactive sunt identificate cu ajutorul unui detector ce măsoară intensitatea semnalului generat de respectivele droguri, cu cuantificatea lor subsecventă.