Toxoplasma gondii: Anticorpi IgG - Anticorpi anti Toxoplasma gondii IgG, anti Toxoplasma IgG

Toxoplasma gondii este un parazit protozoar ubiquitar, capabil să infecteze, intermediar în ciclul său, numeroase gazde, printre care și omul. Gazda sa definitivă este reprezentată de feline, la noi în țară pisicile fiind frecvent surse de infecție. 

Parazitul are transmitere fecal-orală, prin ingestia de alimente insuficient spălate sau preparate termic. Însă cea mai periculoasă formă a bolii este cea congenitală, cu traversarea transplacentară a patogenului. 

Infecția la adult este, în general, asimptomatică. Mare parte din populație vine în contact cu parazitul la un moment dat în cursul vieții. Atunci când infecția devine manifestă clinic - toxoplasmoza - apare un sindrom prodromal, cu astenie psihică, fizică și adenopatii, în special la nivelul ganglionilor cervicali. La persoanele imunocompromise, de exemplu: pacienții cu HIV/SIDA, imunosupresie pentru boli autoimune sau în tratament cu chimioterapice, manifestările pot evolua spre infecții grave, cu mortalitate înaltă (sepsis, encefalită pe baza tropismului parazitar pentru neuronii și microgliile sistemului nervos, pentru celulele retiniene și cele din sistemul reticuloendotelial). 

Infecția la făt, toxoplasmoza congenitală, este însă cea mai periculoasă formă a bolii. In funcție de săptămâna de sarcină la momentul primoinfecției, aceasta se poate manifesta prin avort spontan, malformații severe cu scăderea supraviețuirii sau malformații minime. Cea mai delicată perioadă este cea din primul trimestru, în timpul organogenezei, când riscul de infecție este mic datorită unei caracteristici placentare, însă riscul de avort spontan sau cel de apariție a unor anomalii fetale severe (hidrocefalie, calificări cerebrale, corioretinită cu posibilă orbire și encefalopatie) sunt crescute. În următoarele trimestre riscul transmiterii verticale crește la 80%, cu accent pe momentul travaliului și a nașterii vaginale, însă manifestările sunt mai ușoare: 

• Afectare oculară: strabism, corioretinită; 
• Afectare neurologică: hipotonie, somnolență; 
• Afectare hepatică: icter accentuat.

Anticorpii IgG apar târziu în evoluția bolii, la 1-2 luni după infecție, și constituie protecția pe termen lung, fiind considerați definitivi. Pentru a determina vechimea infecției însă se dozează concomitent și anticorpii IgM, anticorpi ce apar mult mai devreme în cursul primoinfecției, la 2-3 săptămâni și apoi dispar pe măsură ce apar anticorpii IgG. IgM pot reapărea în cazul unei reactivări, dacă persoana în cauză, purtătoare sănătoasă, suferă o perioadă de imunodepresie (frecvent pe timpul sarcinii). Se recomandă astfel titrarea ambelor tipuri de anticorpi înaintea momentului concepției și aplicarea de metode profilactice, după caz. Dacă se decelează pozitivări pe durata sarcinii, se recomandă urmărirea acestora în dinamică, la 2-3 săptămâni, acompaniată sau nu de testarea genetică pentru parazit prin tehnica PCR sau testarea avidității anticorpilor. 

Metoda de dozare a titrului de anticorpi se bazează pe tehnica ELISA, ce presupune utilizarea antigenelor specifice parazitului în conjuncție cu proba de sânge. Prezența potențialilor anticorpi este pusă în evidență de modificarea de culoare la adăugarea unei substanțe cromogene. Cuantificarea modificării de intensitate a culorii este direct proporțională cu concentrația de anticorpi.