Potasiu urinar

Potasiul este unul dintre cei mai importanți ioni intracelulari, 98% din cantitatea totală a acestuia găsindu-se la acest nivel. Potasiul (K) are numeroase funcții, de la menținerea volumului intracelular și alcătuirea unor compuși hematici, osoși și ai țesutului nervos, la funcții mai complexe precum excitabilitatea neuromusculară, excitabilitatea și contractilitatea cardiacă și menținerea echilibrului acido-bazic la nivel sangvin. 

Alimentele bogate în K+ sunt: bananele, portocalele, roșiile, brocoli, cartofii, ciocolata și nucile. Potasiul (K) se absoarbe predominant în intestinul subțire, peste 90% la nivel duodenal și jejunal, iar excreția este în cea mai mare parte dependentă de procesele de filtrare și secreție. Aldosteronul, hormon steroid secretat la nivelul glandei suprarenale, este principalul garant al secreției potasiului la nivelul tubilor distali.

• Hiperpotasemiile se pot manifesta prin greață, oboseală accentuată, slăbiciune musculară și aritmie, dintre care cea mai severă formă este fibrilația atrială.
• Hipopotasemiile se manifestă prin slăbiciune, oboseală, crampe sau spasme musculare și constipație, putându-se ajunge la manifestări grave, amenințătoare de viață, precum bradicardia severă cu asistolie. 

Valorile potasiului seric și urinar pot evolua proporțional sau invers proporțional, în funcție de etiologie.

Creșterea potasiului în urină poate avea loc pe seama creșterii potasemiei, în cadrul unui aport alimentar sau medicamentos crescut, în cadrul diabetului zaharat de tip I sau în sindroamele ce evoluează cu distrucții tisulare importante (sindrom de strivire, în timpul revascularizării, sindromul de liză tumorală), dar și în cadrul acidozei metabolice. 

Când potasiul urinar evoluează invers potasemiei, patologia incriminată este mai probabil de tip renal, cu pierderi de K+ în urină, cauzate sau nu de administrarea nejudicioasă de diuretice, în cadrul acidozei tubulare sau cetoacidozei diabetice/etilice, în boala Conn, sindromul Cushing sau Bartter. 

Scăderea potasiului urinar, când evoluează în tandem cu cel seric, poate denota un aport scăzut sau pierderi digestive/cutanate, pe când asociat unui nivel seric normal sau crescut poate apărea în boala Addison sau în bolile inflamatorii renale cu scăderea ulterioară a fluxului urinar. 

Pentru a putea stabili un diagnostic pozitiv se recomandă efectuarea de analize și investigații suplimentare, precum dozarea K+ seric și a celorlalți ioni (Na, Cl, P, Ca), a hormonilor ce intervin în reglarea excreției potasiului (aldosteron), determinarea echilibrului acido-bazic și a celui hidro-electrolitic.

Pentru dozarea K+ urinar se utilizează urina colectată pe 24h, cu tehnica electrodului selectiv la ion. Metoda constă în utilizarea unui astfel de electrod pentru a forma un curent electric specific ionului de potasiu, cu măsurarea intensității acestuia. Intensitatea este direct proporțională cu concentrația potasiului din soluție.