Litiu

Litiul este un metal alcalin ubiquitar la nivelul apelor și deci al majorității organismelor, ajungând astfel și în corpul uman - deși nu îndeplinește nicio necesitate biologică la nivelul acestuia. 

La jumătatea secolului trecut însă s-au descoperit proprietățile psihoactive ale ionului de Litiu, mecanismul exact nefiind încă precizat. Se cunoaște că, după ingestia sub forma carbonatului de litiu, acesta este absorbit în totalitate la nivelul intestinului subțire - cu precădere în duoden și jejun. Ionul de Litiu se distribuie apoi în SNC, unde interacționează cu unii neurotransmițători și receptorii lor, mai ales norepinefrina, scăzându-i eliberarea și crescând sinteza de serotonină. În mod interesant, Li+ nu are efecte psihotrope la indivizii normali, în doze terapeutice. 

Litiul mai acționează și asupra enzimei GSK3, cu o creștere a efectului neuroprotectiv prin prevenția apoptozei si creșterea duratei de viață a celulelor. 

Alte efecte sunt: 

• Reducerea stresului oxidativ celular prin acțiunea la nivelul lanțului transportorilor de electroni; 
• Scăderea neurotransmisiei dopaminergice (care crește în mod patologic în manie); 
• Scăderea nivelurilor de glutamat disponibile în sinapse, cu scăderea transmisiei și efect anti-maniacal; 
• Creșterea nivelului de GABA, cu efect antiapoptotic. 

Dozarea litiului seric este utilă în cadrul supradozării de litiu, care se manifestă prin următoarele: 

• în formă acută, simptome clasice gastrointestinale;
• în formă cronică: nistagmus, tremor, reflexe accentuate, ataxie, confuzie și în final, comă.

Determinarea ionului de Li+ în ser se efectuează cu ajutorul unui electrod ion-selectiv. Acesta formează un câmp electric ce duce la deplasarea specifică a ionului căutat, cu formarea subsecventă a unui curent electric. Intensitatea acestuia poate fi măsurată și, cu ajutorul său, calculată concentrația de ion, ele fiind direct proporționale.