Mutatie Factor V Leiden (G1691A)

• tromboză venoasă profundă (TVP)
• tromboembolia pulmonară (TEP)
• avorturile spontane aparent din cauze necunoscute

Trombofilia poate fi:

• ereditară (congenitală)
• dobândită

Factorul II sau protrombina și factorul V sunt proteine implicate în cascadă de coagulare. Rezultatul mutației la nivelul factorului II (substituție G (Guanină)→A (Adenină) la nucleotidul 20210 în regiunea 3’ netransferabilă a genei protrombinei) este creșterea nivelului plasmatic al protrombinei și, de aceea, activitatea procoagulantă duce la creșterea riscului de tromboză de 2-3 ori. Mutația factorului V Leiden (FVL) este întâlnită în 20-25% dintre pacienții cu tromboembolism venos (TEV) și la 40-50% dintre pacienții cu trombofilie familială.

Mutația factorului II este a doua cauză cunoscută de trombofilie familială, prezența ei în populația caucaziană fiind de 0.7-4%.

Mutația factorului V Leiden este o substituire a G (Guanină)→A (Adenină) la nucleotidul 1691, rezultând substituirea argininei de către glutamină la aminoacidul din poziţia 506. Arginina 506 este situsul major de clivaj al factorului V activat (FVa) de către proteina C activată (APC). Clivajul la acest situs se produce primul și la o rată de 10 ori mai mare decât următorul clivaj la situsurile Arginină 306 și Arginină 679. Pierderea situsului de clivare Arginină 506 datorate mutațiilor la factorul V Leiden are ca rezultat rezistența la inactivarea APC (Proteină C Activată) și prelungirea activității procoagulante a FVa, prin urmare creşterea riscului la tromboză. Pentru heterozigoții factorului V Leiden, riscul la tromboză venoasă comparativ cu indivizii cu tipul de genotip sălbatic crește de 5-10 ori, în timp ce la homozigoți, riscul este de 50-100 ori mai mare.

În timpul sarcinii, creșterea riscului de tromboză venoasă datorat mutației G 20210 A în protrombină (factor II) este mai mare, iar când sunt moștenite și mutațiile factorului V Leiden și cele ale protrombinei, riscul de tromboză venoasă este mult crescut.

Mutația la nivelul factorului V haplotip R2 este moștenită într-o manieră autozomal dominantă și este penetrantă doar când este co-moștenită cu mutația la nivelul factorului V Leiden pe alelă opusă, astfel încât testarea mutației pentru haplotipul R2 este recomandată pentru indivizii heterozigoți pentru factorul V Leiden. Comparativ cu populația generală, heterozigotii pentru FVL au un risc crescut de până la 7 ori de tromboză, iar cei care prezintă mutație și la nivelul factorului V haplotip R2, au risc crescut de până la 10 ori.