-
10 zile lucrătoare
Plumbul este un metal foarte toxic. Acesta poate fi găsit la nivelul multor obiecte sub forme organice și forme anorganice. Plumbul (Pb) pătrunde în organism pe cale orală și respiratorie. Plumbul poate ajunge de la mamă la făt străbătând placenta, dar și prin laptele mamei.
Toate categoriile de vârstă (nou-născuți, copii, adolescenți, adulți, vârstnici) pot beneficia de pe urma determinării concentrației de plumb din urină, în situații precum:
Nivelurile mari de plumb în urină semnifică o intoxicație cu plumb, aceasta purtând și numele de saturnism sau plumbism. Uneori poate fi asimptomatică, dar se prezintă tipic cu tulburări digestive (crampe, vărsături), slăbiciune musculară, chiar paralizie, dureri osoase, furnicături ale mâinilor și picioarelor (parestezii), probleme de memorie.
Investigarea nivelului de plumb în urină se face prin tehnica spectrofotometriei cu absorbție atomică. Tehnica se bazează pe proprietatea plumbului de a absorbi lumina de frecvență specifică, după aducerea lui în formă atomică prin folosirea unei flăcări. Astfel, va fi absorbită o anumită cantitate de lumină pe baza căreia poate fi dedusă concentrația plumbului.
Teste adiționale include: hemograma completă, porfirine sanguine, plumb în sânge.
În momentul in care va prezentati pentru recoltarea analizelor, va rugam sa respectati urmatoarele recomandari:
Laboratoarele Clinica Sante efectuează analize medicale în parteneriat cu următoarele companii private de asigurări.
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.