Analiza CentoMito Genome este o evaluare genetică avansată bazată pe secvențiere de nouă generație (NGS), destinată analizării complete a genomului mitocondrial uman. Testul permite identificarea variantelor patogene și a heteroplasmiilor implicate în bolile mitocondriale, oferind o caracterizare genetică detaliată a ADN-ului mitocondrial (mtDNA) într-un context clinic integrat.
*Termenul de execuție reprezintă numărul maxim de zile lucrătoare în care va fi eliberat rezultatul. Acest termen are rol informativ și va fi confirmat în punctul de recoltare.
Analiza este utilizată în evaluarea bolilor genetice rare și a afecțiunilor neurodegenerative, fiind indicată în special în cazurile cu suspiciune de boli mitocondriale multisistemice.
Descriere generală
Termen de execuție*
45 zile lucrătoare (în funcție de configurația testului și complexitatea cazului)
Despre CentoMito Genome – secvențiere mtDNA (NGS)
CentoMito Genome este o analiză care investighează întregul genom mitocondrial (~16,6 kb), responsabil de funcționarea lanțului respirator și producția de energie celulară (ATP).
Testul utilizează tehnologie NGS cu acoperire ridicată și permite evaluarea completă a variantelor mitocondriale, incluzând:
mutații punctiforme (SNV)
deleții și inserții mitocondriale
variante heteroplasmice (proporția ADN-ului mutant față de ADN-ul normal)
variante homoplasmice
regiuni codante ale genelor mitocondriale implicate în complexele respiratorii I–V
CentoMito Genome face parte dintr-un portofoliu de soluții pentru diagnostic genomic extins, fiind integrat într-o platformă de analiză genomică drept test specializat pentru evaluarea genomului mitocondrial, cu interpretare clinică bazată pe date fenotipice și pe baze de date dedicate bolilor rare și afecțiunilor genetice.
Afecțiuni sau simptome asociate
Testul este indicat în evaluarea cauzelor genetice pentru:
boli mitocondriale primare
encefalopatii mitocondriale
miopatii mitocondriale
neuropatii periferice de cauză genetică
epilepsii farmacorezistente
atrofie optică ereditară
sindroame neurodegenerative precoce
acidoză lactică persistentă
fatigabilitate severă de cauză necunoscută
afectare multisistemică (neurologică, musculară, cardiacă și metabolică)
suspiciune de transmitere maternă a unei boli genetice
cazuri nediagnosticate prin WES/WGS sau paneluri genetice
Cui se adresează
pacienților cu suspiciune clinică de boală mitocondrială
copiilor cu întârziere de dezvoltare și afectare neuromusculară
adulților cu simptome multisistemice inexplicabile
pacienților cu epilepsii sau neuropatii fără etiologie clară
cazurilor cu istoric familial sugestiv de transmitere maternă
pacienților cu rezultate negative la investigațiile genetice bazate pe ADN nuclear (WES/WGS)
Metodologie de testare
extracție AND-ului din sânge periferic recoltat pe EDTA
amplificarea și secvențierea completă a genomului mitocondrial
tehnologie NGS cu acoperire ridicată a mtDNA
analiză a celor 37 de gene mitocondriale
detectarea variantelor SNV și INDEL
cuantificarea heteroplasmiei (proporția ADN-ului mitocondrial mutant față de ADN-ul mitocondrial normal)
analiză bioinformatică avansată și interpretare clinică
corelare fenotip–genotip pentru clasificarea variantelor
Beneficii și importanță clinică
analiză completă a genomului mitocondrial într-un singur test
detectează mutații rare și heteroplasmii cu impact clinic
ajută la confirmarea diagnosticului de boală mitocondrială
permite diferențierea între cauzele mitocondriale și non-mitocondriale
sprijină diagnosticul în cazuri multisistemice complexe
contribuie la consilierea genetică familială pe linie maternă
poate ghida managementul metabolic și terapeutic al pacientului
Particularități și limitări
analizează exclusiv ADN-ul mitocondrial (nu și AND-ul nuclear)
unele deleții mari sau rearanjamente complexe pot necesita metode complementare
interpretarea depinde de gradul de heteroplasmie și contextul clinic
pot exista variante cu semnificație incertă (VUS)
nu detectează cauze non-mitocondriale ale simptomelor similare
necesită corelare clinică și metabolică pentru interpretare completă
Tip probă și condiții de recoltare
Probă necesară:
sânge integral EDTA (2 x 6 ml)
Condiții de recoltare:
recoltare prin puncție venoasă în vacutainere cu EDTA
transport în condiții controlate conform protocolului laboratorului
recomandată completarea datelor clinice detaliate
nu necesită pregătire specială a pacientului
Analize asociate recomandate
WES (Whole Exome Sequencing) – pentru excluderea cauzelor nucleare