Anticorpi anticardiolipinici IgM

1. Descriere generală

Cardiolipina este un fosfolipid prezent în principal în membrana internă a mitocondriilor. În anumite situații, sistemul imunitar poate produce anticorpi care reacționează cu complexe formate din cardiolipină și proteine plasmatice, în special beta-2-glicoproteina I (β2GPI). Aceștia sunt denumiți anticorpi anticardiolipinici.

Anticorpii anticardiolipinici fac parte din categoria anticorpilor antifosfolipidici și pot fi întâlniți în sindromul antifosfolipidic (SAF). Această afecțiune autoimună este asociată cu apariția trombozelor venoase, arteriale sau microvasculare și cu anumite complicații ale sarcinii.

Analiza determină anticorpii anticardiolipinici din clasa IgM. Aceștia fac parte din testele de laborator utilizate în evaluarea sindromului antifosfolipidic, alături de anticorpii anticardiolipinici IgG, anticorpii anti-beta-2-glicoproteina I (anti-β2GPI) IgG și IgM și anticoagulantul lupic.

Prezența anticorpilor anticardiolipinici IgM nu stabilește singură diagnosticul de sindrom antifosfolipidic. Anticorpii pot apărea tranzitoriu, inclusiv în asociere cu unele infecții, și pot fi detectați și la persoane fără manifestări clinice caracteristice SAF.

Pozitivitatea izolată pentru anticorpii anticardiolipinici IgM poate avea o asociere mai redusă cu manifestările clinice ale sindromului antifosfolipidic decât profilurile caracterizate prin anticoagulant lupic persistent, anticorpi IgG la niveluri relevante sau pozitivitate multiplă. Din acest motiv, rezultatul se interpretează în funcție de nivelul anticorpilor, persistența acestora, celelalte rezultate de laborator și istoricul clinic.

Atunci când este necesară demonstrarea persistenței anticorpilor în cadrul evaluării pentru sindrom antifosfolipidic, un rezultat pozitiv se verifică printr-o nouă determinare efectuată la un interval de cel puțin 12 săptămâni.

2. Indicații pentru testare

• Suspiciunea de sindrom antifosfolipidic;
• Tromboze venoase sau arteriale fără o cauză evidentă ori apărute la persoane tinere, în funcție de contextul clinic;
• Tromboze recurente sau localizate în teritorii neobișnuite;
• Anumite complicații obstetricale sugestive pentru sindromul antifosfolipidic;
• Evaluarea pacienților cu lupus eritematos sistemic sau alte boli autoimune, atunci când există suspiciunea clinică de sindrom antifosfolipidic;
• Completarea profilului de anticorpi antifosfolipidici;
• Clarificarea unor rezultate modificate sau discordante ale celorlalte teste pentru anticorpi antifosfolipidici;
• Reevaluarea unui rezultat pozitiv după cel puțin 12 săptămâni, atunci când este necesară demonstrarea persistenței anticorpilor.

3. Pregătire pacient

• Nu este necesară, în general, o pregătire alimentară specială.
• Recoltarea se poate efectua indiferent de momentul zilei, dacă laboratorul nu oferă alte instrucțiuni.
• Este recomandată informarea medicului despre boli autoimune, infecții recente, episoade trombotice și antecedente obstetricale relevante.
• Tratamentele în curs nu trebuie întrerupte fără recomandarea medicului.

Spre deosebire de testarea anticoagulantului lupic, determinarea anticorpilor anticardiolipinici prin imunoteste nu este influențată în același mod de tratamentul anticoagulant. Contextul terapeutic rămâne însă relevant pentru interpretarea completă a profilului antifosfolipidic.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Rezultatul poate fi exprimat cantitativ sau semicantitativ și se interpretează conform intervalelor stabilite pentru metoda utilizată de laborator.

În general, rezultatele pot fi încadrate ca:

• Negativ – anticorpi anticardiolipinici IgM nedetectabili sau sub pragul de pozitivitate al metodei;
• Pozitiv – anticorpi anticardiolipinici IgM detectați peste pragul stabilit de metodă.

În funcție de sistemul analitic, pot exista categorii suplimentare de interpretare a concentrației anticorpilor.

Nivelul anticorpilor are importanță în evaluarea sindromului antifosfolipidic. Pragul de pozitivitate al metodei nu este însă automat echivalent cu pragurile utilizate în criteriile de clasificare a sindromului antifosfolipidic.

6. Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute / rezultat negativ

Un rezultat negativ indică faptul că anticorpii anticardiolipinici IgM nu au fost detectați peste pragul de pozitivitate al metodei utilizate.

Un rezultat negativ pentru această analiză nu exclude sindromul antifosfolipidic. Evaluarea de laborator include și anticorpii anticardiolipinici IgG, anticorpii anti-beta-2-glicoproteina I IgG și IgM și anticoagulantul lupic.

Valori crescute / rezultat pozitiv

Un rezultat pozitiv indică prezența anticorpilor anticardiolipinici IgM și poate contribui la evaluarea sindromului antifosfolipidic atunci când există manifestări clinice compatibile.

Semnificația rezultatului depinde de nivelul și persistența anticorpilor și de asocierea cu celelalte teste antifosfolipidice. O pozitivitate IgM izolată trebuie interpretată în contextul celorlalte rezultate și poate avea o asociere mai redusă cu manifestările clinice ale SAF decât anumite profiluri care includ anticorpi IgG sau anticoagulant lupic.

Prezența concomitentă și persistentă a mai multor tipuri de anticorpi antifosfolipidici poate fi asociată cu un profil de risc mai ridicat decât pozitivitatea izolată a unui singur test.

Anticorpii anticardiolipinici IgM pot apărea tranzitoriu, inclusiv în contextul unor infecții. O singură determinare pozitivă nu demonstrează persistența anticorpilor. Atunci când acest aspect este relevant pentru evaluarea sindromului antifosfolipidic, analiza se repetă după cel puțin 12 săptămâni.

Rezultatul trebuie interpretat împreună cu istoricul de tromboză, antecedentele obstetricale, celelalte teste pentru anticorpi antifosfolipidici și contextul clinic general.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Infecțiile recente, care pot fi asociate cu apariția tranzitorie a anticorpilor anticardiolipinici;
• Momentul testării, deoarece demonstrarea persistenței necesită repetarea unui rezultat pozitiv după cel puțin 12 săptămâni.

8. Analize complementare

• Anticorpi anticardiolipinici IgG – completează evaluarea anticorpilor anticardiolipinici;
• Anticorpi anti-beta-2-glicoproteina I IgG și IgM – fac parte din profilul de laborator utilizat în evaluarea sindromului antifosfolipidic;
• Anticoagulant lupic – unul dintre principalele teste utilizate în evaluarea sindromului antifosfolipidic;
• dRVVT – unul dintre testele utilizate în screeningul și evaluarea anticoagulantului lupic;
• APTT – poate face parte din algoritmul de investigare a anticoagulantului lupic și oferă informații generale despre coagulare;
• Hemoleucogramă completă – poate evidenția trombocitopenia, care se poate asocia cu sindromul antifosfolipidic;
• ANA – poate fi indicată atunci când există suspiciunea unei boli autoimune sistemice asociate.