Citomegalovirusul (CMV) este un virus ADN din familia Herpesviridae, larg răspândit în populație. La persoanele cu un sistem imunitar normal, infecția cu CMV evoluează, de cele mai multe ori, fără simptome.
CMV se transmite prin contact direct cu fluidele biologice ale unei persoane infectate, precum saliva, urina, sângele, lacrimile, secrețiile genitale și laptele matern. Transmiterea poate avea loc și prin contact sexual, prin transfuzii de sânge sau transplant de organe, precum și de la mamă la făt în timpul sarcinii.
Atunci când apar manifestări, infecția poate determina un sindrom asemănător mononucleozei, cu febră, oboseală prelungită, durere în gât, dureri musculare, mărirea ganglionilor limfatici și, uneori, creșterea transaminazelor hepatice. După infecția inițială, CMV rămâne în organism în stare latentă și se poate reactiva ulterior. De asemenea, o persoană poate contracta o altă tulpină a virusului, situație numită reinfecție. La pacienții imunodeprimați, infecția primară sau reactivarea virusului pot determina forme severe, cu afectare oculară, pulmonară, hepatică, digestivă sau neurologică.
În timpul sarcinii, virusul poate fi transmis fătului atât în cazul unei infecții materne primare, cât și în urma unei reactivări sau reinfecții, deși riscul de transmitere este mai redus în cazul reactivării sau reinfecției. Majoritatea nou-născuților cu infecție congenitală nu prezintă simptome la naștere, dar unii pot dezvolta probleme de auz, de vedere sau de dezvoltare neurologică.
Anticorpii IgG anti-CMV sunt produși de sistemul imunitar după contactul cu virusul și persistă, de obicei, pe tot parcursul vieții. Prezența lor indică o infecție anterioară cu CMV, dar nu stabilește momentul infectării și nu arată dacă virusul este activ în momentul recoltării. Un singur rezultat IgG pozitiv nu poate diferenția o infecție veche de una recentă. O infecție primară recentă este susținută mai clar de apariția anticorpilor IgG la o persoană anterior seronegativă, fenomen numit seroconversie, sau de asocierea dintre IgM pozitiv, IgG pozitiv și aviditate IgG scăzută.
Prezența anticorpilor IgG nu oferă protecție completă împotriva reactivării virusului sau a infectării cu o altă tulpină de CMV. Prin urmare, în timpul sarcinii, un rezultat IgG pozitiv nu exclude complet posibilitatea transmiterii virusului la făt.
La pacienții imunodeprimați, serologia IgG arată contactul anterior cu CMV și poate fi utilizată pentru evaluarea riscului înaintea transplantului. Pentru diagnosticul și monitorizarea unei infecții active sunt preferate testele moleculare care detectează și cuantifică ADN-ul viral.
În sarcină, determinarea anticorpilor anti-CMV IgG, de regulă împreună cu anticorpii IgM, poate fi utilizată pentru evaluarea contactului anterior cu virusul și ca parte a screeningului serologic. Recomandările privind screeningul universal diferă între ghiduri și sistemele de sănătate. Dacă rezultatele sugerează o posibilă infecție recentă, sunt necesare evaluare medicală și investigații suplimentare, în special determinarea avidității anticorpilor IgG.
Serologia IgG nu este recomandată pentru diagnosticul infecției congenitale la nou-născut, deoarece anticorpii IgG materni traversează placenta și pot fi detectați în sângele copilului.
Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și metoda utilizată.
Rezultatul poate fi raportat, în funcție de metodă, ca:
Interpretarea trebuie realizată prin raportare la intervalul de referință menționat pe buletinul de analiză.
În unele metode, rezultatul poate include un index numeric sau o concentrație. O valoare mare a IgG nu stabilește singură că infecția este recentă și nu arată cât de activ este virusul.
Interpretarea rezultatului IgG anti-CMV trebuie realizată în funcție de rezultatul IgM, istoricul analizelor, simptome și contextul clinic.
Un rezultat negativ indică absența anticorpilor IgG anti-CMV detectabili la momentul recoltării.
Acest rezultat sugerează, în general, că persoana nu a avut anterior contact cu CMV și este susceptibilă la o infecție primară. Totuși, rezultatul nu exclude complet o infecție foarte recentă, deoarece anticorpii IgG pot să nu fie încă detectabili.
Dacă există suspiciunea unei expuneri recente, medicul poate recomanda repetarea IgG și IgM după un interval de timp. Apariția IgG într-o probă ulterioară, la o persoană anterior seronegativă, reprezintă seroconversie și susține diagnosticul unei infecții primare recente.
În timpul sarcinii, o persoană IgG negativă este susceptibilă la infecție și trebuie să acorde o atenție deosebită măsurilor de igienă.
Un rezultat pozitiv indică prezența anticorpilor IgG anti-CMV și evidențiază un contact anterior cu virusul.
Rezultatul nu stabilește momentul infectării, nu arată dacă infecția este activă și nu confirmă o reactivare. De asemenea, o valoare crescută a IgG într-o singură probă nu poate fi utilizată pentru datarea infecției.
În timpul sarcinii, IgG pozitiv nu înseamnă că fătul este infectat și nu confirmă o infecție maternă recentă. Totuși, prezența anticorpilor nu exclude complet reactivarea virusului sau reinfectarea cu o altă tulpină.
Dacă IgM este, de asemenea, pozitiv, medicul poate recomanda determinarea avidității IgG:
La donatorii și primitorii de transplant, rezultatul IgG este utilizat pentru stabilirea riscului de infecție sau reactivare și pentru planificarea monitorizării ulterioare.
Un rezultat echivoc nu permite stabilirea sigură a contactului anterior cu CMV.
Medicul poate recomanda repetarea testării după un interval de timp, eventual împreună cu IgM anti-CMV. Dacă există o suspiciune importantă de infecție activă, pot fi necesare teste moleculare.
Pentru monitorizarea în dinamică, este preferabil ca testele succesive să fie efectuate prin aceeași metodă și, dacă este posibil, în același laborator.
Mai mult