Prezența anticorpilor IgM anti-citomegalovirus (CMV) poate sugera o infecție recentă, o reactivare sau o reinfecție, dar rezultatul nu trebuie interpretat izolat. Este un test important în contextul sarcinii pentru evaluarea riscului de transmitere congenitală a CMV, precum și la pacienții cu imunodepresie, care pot dezvolta complicații severe.
*Termenul de execuție reprezintă numărul maxim de zile lucrătoare în care va fi eliberat rezultatul. Acest termen are rol informativ și va fi confirmat în punctul de recoltare.
Citomegalovirusul (CMV) este un virus ADN din familia Herpesviridae, larg răspândit în populație. La persoanele cu un sistem imunitar normal, infecția cu CMV evoluează, de cele mai multe ori, fără simptome.
CMV se transmite prin contact direct cu fluidele biologice ale unei persoane infectate, precum saliva, urina, sângele, lacrimile, secrețiile genitale și laptele matern. Transmiterea poate avea loc și prin contact sexual, prin transfuzii de sânge sau transplant de organe, precum și de la mamă la făt în timpul sarcinii.
Atunci când apar manifestări, infecția poate determina un sindrom asemănător mononucleozei, cu febră, oboseală prelungită, durere în gât, dureri musculare, mărirea ganglionilor limfatici și, uneori, creșterea transaminazelor hepatice. După infecția inițială, CMV rămâne în organism în stare latentă și se poate reactiva ulterior. De asemenea, o persoană se poate infecta cu o altă tulpină a virusului, situație numită reinfecție. La pacienții imunodeprimați, infecția primară sau reactivarea poate determina forme severe, cu afectare oculară, pulmonară, hepatică, digestivă sau neurologică.
În timpul sarcinii, virusul poate fi transmis fătului atât în cazul unei infecții materne primare, cât și în urma unei reactivări sau reinfecții, deși riscul de transmitere este mai redus în ultimele două situații. Majoritatea nou-născuților cu infecție congenitală nu prezintă simptome la naștere, dar unii pot dezvolta tulburări de auz, de vedere sau de dezvoltare neurologică.
Anticorpii IgM anti-CMV pot apărea în etapa inițială a răspunsului imun. Prezența lor poate sugera o infecție recentă, dar nu confirmă singură o infecție primară și nu permite stabilirea exactă a momentului infectării. IgM poate rămâne detectabil câteva luni după infecția inițială. De asemenea, IgM poate reapărea în timpul unei reactivări sau reinfecții, iar uneori pot apărea rezultate fals pozitive. Din acest motiv, rezultatul trebuie interpretat împreună cu anticorpii IgG anti-CMV și, atunci când este necesar, cu aviditatea IgG sau testarea moleculară/PCR.
În special în timpul sarcinii, diagnosticul unei infecții primare nu trebuie stabilit exclusiv pe baza unui rezultat IgM pozitiv. Dovezi mai convingătoare sunt apariția anticorpilor IgG la o persoană anterior seronegativă sau asocierea unui rezultat IgM pozitiv cu IgG pozitiv și aviditate IgG scăzută.
2. Indicații de testare
Evaluarea unei posibile infecții recente cu CMV, în asociere cu determinarea anticorpilor IgG anti-CMV;
Investigarea unui sindrom asemănător mononucleozei, mai ales atunci când testele pentru virusul Epstein-Barr nu susțin o infecție acută;
Evaluarea unei persoane cu febră prelungită, oboseală, mărirea ganglionilor limfatici sau valori crescute ale transaminazelor hepatice, în context clinic sugestiv;
Completarea evaluării în timpul sarcinii, în situații selectate, precum simptome sugestive, posibilă expunere la CMV, rezultate serologice neclare sau modificări ecografice fetale;
Clarificarea unui rezultat anterior pozitiv sau echivoc pentru anticorpii IgM anti-CMV;
Completarea investigațiilor la pacienții imunodeprimați, împreună cu testarea moleculară și alte investigații recomandate de medicul specialist.
În timpul sarcinii, determinarea anticorpilor IgM anti-CMV, de regulă împreună cu anticorpii IgG, poate face parte dintr-o evaluare țintită, în funcție de contextul clinic și de recomandarea medicului. Recomandările privind screeningul universal diferă între ghiduri și sistemele de sănătate. Indiferent de contextul testării, rezultatul IgM nu trebuie interpretat separat, ci împreună cu IgG și, atunci când este indicată, cu aviditatea anticorpilor IgG.
La pacienții imunodeprimați, anticorpii IgM au o utilitate limitată pentru diagnosticul infecției active, fiind preferată detectarea sau cuantificarea ADN-ului CMV prin PCR.
3. Pregătire pacient și mod de recoltare
Nu este necesară o pregătire specială și nici recoltarea à jeun;
Este importantă informarea medicului despre debutul și durata simptomelor;
Trebuie menționate eventualele rezultate anterioare pentru anticorpii IgM sau IgG anti-CMV;
Este necesară informarea medicului despre existența unei sarcini sau intenția de a obține o sarcină;
Trebuie menționate existența unei imunosupresii, a unei infecții cu HIV, istoricul unui transplant sau administrarea unui tratament imunosupresor;
Nu se recomandă întreruperea tratamentelor fără indicația medicului.
4. Tipul probei recoltate
Sânge venos
5. Valori de referință
Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și metoda utilizată.
Rezultatul poate fi raportat, în funcție de metodă, ca:
Negativ
Echivoc/neconcludent
Pozitiv
Interpretarea trebuie realizată prin raportare la intervalul de referință menționat pe buletinul de analiză.
În unele metode, rezultatul poate include un index numeric. Valorile apropiate de pragul de pozitivitate sau rezultatele slab pozitive pot necesita repetarea testării ori confirmarea prin investigații suplimentare.
6. Interpretare rezultate
Rezultatul testării anticorpilor IgM anti-CMV trebuie interpretat împreună cu IgG anti-CMV, istoricul pacientului, simptomele și, după caz, aviditatea IgG sau testarea moleculară.
IgM negativ
Un rezultat negativ indică absența anticorpilor IgM anti-CMV la momentul recoltării.
Rezultatul face mai puțin probabilă o infecție recentă, dar nu o exclude complet. Anticorpii IgM pot să nu fie încă detectabili dacă recoltarea a fost efectuată foarte devreme sau răspunsul imun poate fi redus la persoanele imunodeprimate.
În cazul unei suspiciuni clinice importante, medicul poate recomanda repetarea serologiei, determinarea IgG anti-CMV sau efectuarea unui test molecular/PCR.
IgM pozitiv
Un rezultat IgM pozitiv poate fi întâlnit în următoarele situații:
Infecție primară recentă;
Persistența anticorpilor IgM după o infecție produsă cu câteva luni înainte;
Reactivarea unei infecții anterioare;
Reinfectarea cu o altă tulpină de CMV;
Rezultat fals pozitiv, inclusiv din cauza unei reacții încrucișate.
Prin urmare, un rezultat IgM pozitiv nu confirmă singur o infecție primară recentă și nu permite stabilirea precisă a momentului infectării.
Interpretarea depinde și de rezultatul IgG:
IgM pozitiv și IgG negativ – poate indica o infecție foarte recentă, înainte de apariția IgG, dar poate reprezenta și un rezultat IgM fals pozitiv; se recomandă repetarea ambelor teste.
IgM pozitiv și IgG pozitiv – poate apărea într-o infecție primară recentă, dar și în persistența IgM, reactivare sau reinfecție; aviditatea IgG poate contribui la diferențiere.
IgM pozitiv, IgG pozitiv și aviditate IgG scăzută – susține o infecție primară relativ recentă, dar rezultatul trebuie interpretat în funcție de metoda laboratorului și de contextul clinic.
IgM pozitiv, IgG pozitiv și aviditate IgG crescută – sugerează, în general, o infecție mai veche, însă interpretarea depinde de momentul testării, mai ales în timpul sarcinii.
IgM echivoc
Un rezultat echivoc nu permite formularea unei concluzii sigure. Medicul poate recomanda repetarea testării sau completarea evaluării cu anticorpi IgG, aviditate IgG ori testare moleculară, în funcție de contextul clinic.
7. Factori care pot influența rezultatul
Momentul recoltării în raport cu infectarea și debutul simptomelor;
Recoltarea foarte precoce, înainte de apariția anticorpilor detectabili;
Persistența anticorpilor IgM timp de câteva luni după infecția inițială;
Reactivarea unei infecții latente;
Reinfectarea cu o altă tulpină de CMV;
Reacțiile încrucișate cu alte infecții virale, inclusiv cu virusul Epstein-Barr;
Prezența unor anticorpi nespecifici sau a factorului reumatoid;
Statusul imun al pacientului;
Variabilitatea metodelor și a reactivilor utilizați de laboratoare;
Rezultatele slab pozitive sau apropiate de pragul de pozitivitate.
8. Analize complementare
Citomegalovirus: anticorpi IgG – evidențiază contactul anterior cu CMV; apariția anticorpilor IgG la o persoană anterior seronegativă susține o infecție primară recentă
Aviditatea anticorpilor IgG anti-CMV – contribuie la diferențierea unei infecții primare relativ recente de o infecție mai veche, mai ales în timpul sarcinii
ADN CMV prin PCR, calitativ sau cantitativ – utilizat pentru detectarea și monitorizarea replicării virale, în special la pacienții imunodeprimați
Hemoleucogramă și transaminaze hepatice – utile în evaluarea unui sindrom asemănător mononucleozei
Serologie pentru virusul Epstein-Barr – recomandată în diagnosticul diferențial cu mononucleoza
Ecografie obstetricală și evaluare de medicină materno-fetală – recomandate în cazul suspiciunii de infecție maternă în timpul sarcinii
PCR CMV din lichidul amniotic – poate fi recomandat pentru diagnosticul infecției fetale; momentul efectuării este stabilit de specialistul în medicină materno-fetală în funcție de vârsta sarcinii și de intervalul scurs de la infecția maternă suspectată
PCR CMV din salivă și confirmare din urină la nou-născut – utilizate pentru diagnosticul infecției congenitale, cu recoltare în primele 21 de zile de viață; serologia IgM nu este metoda recomandată pentru confirmarea infecției congenitale
Evaluare infecționistă, obstetricală sau de medicină materno-fetală – în funcție de simptome, sarcină, imunosupresie și rezultatele celorlalte investigații.