Peptid C

1. Descriere generală

Peptidul C este o substanță produsă de pancreas în timpul formării insulinei. Insulina se formează inițial sub forma unei molecule numite proinsulină, care este apoi fragmentată în insulină activă și peptid C. Cele două sunt eliberate în sânge în cantități aproximativ egale. 

Determinarea peptidului C permite evaluarea secreției proprii de insulină a organismului. Spre deosebire de insulină, peptidul C nu se găsește în preparatele de insulină administrate ca tratament. De aceea, analiza poate ajuta la diferențierea între insulina produsă de pancreas și insulina administrată din exterior.

Peptidul C este util în special în investigarea hipoglicemiilor, atunci când este necesar să se stabilească dacă scăderea glicemiei este determinată de o secreție crescută de insulină de către pancreas. În acest context, analiza se interpretează împreună cu glicemia recoltată în același moment, insulina, proinsulina și, uneori, testele pentru medicamente care stimulează secreția de insulină.

Un nivel crescut de peptid C în timpul unei hipoglicemii poate sugera hiperinsulinism endogen, adică producție crescută de insulină de către pancreas. Această situație poate apărea în insulinom, o tumoră pancreatică rară care poate produce insulină în exces, dar și după administrarea unor medicamente care stimulează secreția de insulină, precum sulfonilureele sau glinidele.

Peptidul C poate fi util și în evaluarea funcției celulelor beta pancreatice la pacienții cu diabet zaharat. În situații selectate, poate contribui la diferențierea între diabetul zaharat de tip 1, diabetul zaharat de tip 2 și diabetul autoimun latent al adultului (LADA), mai ales atunci când diagnosticul nu este clar sau pacientul urmează tratament cu insulină.

Comparativ cu insulina, peptidul C are o durată mai lungă de circulație în sânge și poate oferi o imagine mai stabilă asupra secreției endogene de insulină. Totuși, deoarece este eliminat în principal prin rinichi, rezultatul trebuie interpretat cu atenție la pacienții cu boală renală cronică sau insuficiență renală.

Peptidul C nu este o analiză de screening pentru diabet. Diagnosticul diabetului zaharat se stabilește prin teste precum glicemia, hemoglobina glicozilată (HbA1c) sau testul de toleranță la glucoză, conform recomandării medicului.

2. Indicații de testare

Determinarea peptidului C poate fi recomandată pentru:

• Investigarea hipoglicemiilor documentate, mai ales atunci când se suspectează o secreție crescută de insulină;
• Suspiciune de insulinom, o tumoră pancreatică rară care poate secreta insulină în exces;
• Evaluarea hiperinsulinismului endogen;
• Diferențierea între hipoglicemia produsă de insulină administrată din exterior și hipoglicemia produsă prin secreție crescută de insulină de către pancreas;
• Evaluarea funcției celulelor beta pancreatice reziduale, mai ales în stadiile inițiale ale diabetului zaharat de tip 1;
• Diferențierea între diabetul zaharat de tip 1, diabetul zaharat de tip 2 și diabetul autoimun latent al adultului (LADA), în situații clinice selectate;
• Monitorizarea pacienților după tratamentul unui insulinom;
• Evaluarea funcției pancreatice după intervenții chirurgicale la nivelul pancreasului.

3. Pregătire pacient și mod de recoltare

• Recoltarea se efectuează, de preferat, dimineața;
• Pentru determinarea à jeun, se recomandă repaus alimentar de aproximativ 8–12 ore, conform instrucțiunilor laboratorului;
• În anumite situații, medicul poate recomanda determinarea peptidului C după masă sau după un test de stimulare, pentru evaluarea răspunsului pancreasului;
• Este important ca glicemia să fie recoltată în același moment, deoarece interpretarea peptidului C depinde de valoarea glucozei din sânge;
• În cazul investigării hipoglicemiilor, recoltarea este cel mai utilă dacă se efectuează în timpul episodului de hipoglicemie, împreună cu celelalte analize recomandate de medic;
• Pacientul trebuie să informeze medicul despre tratamentele utilizate, în special insulină, sulfoniluree, glinide, agoniști de receptor GLP-1, inhibitori DPP-4, corticosteroizi sau alte medicamente pentru diabet;
• Tratamentul nu trebuie întrerupt fără recomandarea medicului;
• Se recomandă menționarea bolilor renale cunoscute, deoarece funcția renală poate influența nivelul peptidului C;
• Suplimentele cu biotină pot interfera cu anumite metode de laborator; pacientul trebuie să informeze medicul sau laboratorul dacă utilizează biotină.

4. Tipul probei recoltate: Sânge venos

5. Valori de referință

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator, metoda utilizată, momentul recoltării și starea pacientului: à jeun, după masă sau după un test de stimulare.

Interval orientativ pentru peptid C à jeun la adulți: aproximativ 0,8–3,85 ng/mL.

6. Interpretare rezultate

Interpretarea peptidului C trebuie realizată în context clinic și împreună cu glicemia recoltată în același moment. Aceeași valoare a peptidului C poate avea semnificații diferite în funcție de valoarea glicemiei, tratamentul urmat și funcția renală.

Valori crescute

Valorile crescute ale peptidului C indică, de obicei, o producție crescută de insulină de către pancreas. Acestea pot apărea în:

• Hiperinsulinism endogen;
• Insulinom sau alte cauze rare de secreție excesivă de insulină;
• Administrarea unor medicamente care stimulează secreția de insulină, precum sulfonilureele sau glinidele;
• Diabet zaharat de tip 2, mai ales în stadii asociate cu insulinorezistență;
• Obezitate și sindrom metabolic;
• Insulinorezistență;
• Boală cronică de rinichi sau insuficiență renală, prin eliminarea redusă a peptidului C;
• Sarcină, în anumite contexte fiziologice sau metabolice.

Un peptid C crescut în timpul unei hipoglicemii sugerează că pancreasul secretă insulină în mod neadecvat față de nivelul scăzut al glicemiei. Această situație poate apărea în insulinom sau după administrarea unor medicamente care stimulează secreția de insulină.

Un peptid C crescut asociat cu hiperglicemie sugerează, de obicei, că pancreasul produce insulină, dar organismul nu o utilizează eficient. Această situație este întâlnită frecvent în insulinorezistență și diabet zaharat de tip 2.

Valori scăzute

Valorile scăzute ale peptidului C indică o producție redusă de insulină de către pancreas. Acestea pot apărea în:

• Diabet zaharat de tip 1;
• Diabet autoimun latent al adultului (LADA);
• Diabet zaharat de tip 2 avansat, cu epuizarea progresivă a celulelor beta pancreatice;
• Pancreatită cronică avansată, cu afectarea importantă a țesutului pancreatic;
• După îndepărtarea chirurgicală parțială sau totală a pancreasului;
• În hipoglicemia determinată de administrarea de insulină din exterior;
• În situații de aport alimentar foarte redus sau post prelungit.

Un peptid C scăzut asociat cu glicemie crescută sugerează deficit important de insulină și poate indica afectarea severă a funcției celulelor beta pancreatice.

Un peptid C scăzut în timpul hipoglicemiei sugerează că pancreasul nu secretă insulină în exces. Această situație poate apărea în hipoglicemia determinată de administrarea de insulină din exterior, dar și în alte cauze de hipoglicemie neasociate hiperinsulinismului.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Valoarea glicemiei în momentul recoltării;
• Recoltarea à jeun, după masă sau după test de stimulare;
• Administrarea de insulină sau medicamente care influențează secreția de insulină;
• Sulfonilureele și glinidele, care pot crește secreția de insulină și peptid C;
• Funcția renală, deoarece peptidul C este eliminat în principal prin rinichi;
• Hipoglicemia recentă sau prezentă în momentul recoltării, care poate reduce secreția endogenă de insulină;
• Hiperglicemia, care stimulează secreția de insulină și peptid C, dacă funcția celulelor beta este păstrată;
• Episoadele recente de cetoacidoză diabetică sau alte urgențe hiperglicemice, care pot face rezultatul mai dificil de interpretat;
• Stresul metabolic acut, infecțiile severe sau intervențiile chirurgicale recente;
• Suplimentele cu biotină, care pot interfera cu unele metode imunologice de laborator;
• Variabilitatea metodei de laborator.

8. Analize complementare

• Glicemie – necesară pentru interpretarea corectă a peptidului C;
• Insulină serică – utilă în evaluarea hipoglicemiei și a secreției de insulină;
• Proinsulină – poate fi utilă în suspiciunea de insulinom sau alte forme de hiperinsulinism endogen;
• Beta-hidroxibutirat – util în evaluarea hipoglicemiilor și a statusului metabolic;
• Screening pentru sulfoniluree/glinide – în hipoglicemii neexplicate, atunci când se suspectează ingestia acestor medicamente;
• Hemoglobină glicozilată (HbA1c) – pentru evaluarea controlului glicemic pe termen mediu;
• Anticorpi anti-GAD – utili în evaluarea diabetului autoimun;
• Anticorpi anti-IA2, anti-ZnT8 și anticorpi anti-insulină – în evaluarea diabetului autoimun, în funcție de context;
• Test de toleranță la glucoză orală – pentru evaluarea metabolismului glucidic, la recomandarea medicului;
• Creatinină și eGFR – pentru evaluarea funcției renale;
• Uree – pentru evaluarea funcției renale;
• Corpi cetonici sanguini sau urinari – utili în suspiciunea de deficit sever de insulină sau cetoacidoză;
• Profil lipidic – util în evaluarea riscului cardiometabolic;
• Investigații imagistice pancreatice – în cazuri selectate, mai ales dacă se suspectează insulinom.