Glanda tiroidă joacă un rol esențial în reglarea metabolismului și susținerea funcțiilor vitale, influențând activitatea inimii, sistemului nervos, digestiv și reproducător. Patologiile tiroidiene sunt frecvent întâlnite în populație, iar disfuncțiile tiroidiene – fie prin deficit hormonal (hipotiroidism), fie prin exces (hipertiroidism) – pot avea un impact semnificativ asupra sănătății generale și a calității vieții.
Acest profil ajută la depistarea și monitorizarea afecțiunilor tiroidiene, care pot evolua timp îndelungat fără semne evidente sau simptome specifice.
*Termenul de execuție reprezintă numărul maxim de zile lucrătoare în care va fi eliberat rezultatul. Acest termen are rol informativ și va fi confirmat în punctul de recoltare.
Analize cuprinse în pachet:
4 analize
Descrierea serviciului
Ce include
TSH (hormonul tireotrop) – principalul marker al funcției tiroidiene; stimulează activitatea glandei și reglează secreția hormonilor tiroidieni
Anti-TPO (anticorpi anti-tiroperoxidază) – marker al afecțiunilor tiroidiene autoimune, precum tiroidita autoimună Hashimoto sau boala Basedow-Graves.
Anticorpi anti-tiroglobulină – marker de boală tiroidiană autoimună
Recomandări pentru testare:
Evaluarea de rutină a funcției tiroidiene;
Screeningul afecțiunilor tiroidiene autoimune, în special la persoanele cu istoric familial de boli ale tiroidei;
Monitorizarea funcției tiroidiene la pacienții cu tiroidită cronică autoimună;
Diagnosticul și monitorizarea disfuncțiilor tiroidiene (hipotiroidism sau hipertiroidism);
Manifestări sugestive de hipotiroidism: oboseală persistentă, somnolență, tulburări de concentrare, piele uscată, căderea părului, sensibilitate la frig, constipație;
Manifestări de hipertiroidism: agitație, iritabilitate, tulburări de somn, palpitații, tremor, transpirații abundente, pierdere inexplicabilă în greutate;
Evaluarea tiroidiană în contextul tulburărilor de ciclu menstrual sau de fertilitate;
Evaluarea funcției tiroidiene în contextul sarcinii.
Pregătire pacient:
Nu este necesară o pregătire specială;
Se recomandă recoltarea dimineața;
Pentru pacienții în tratament cu Levotiroxină, se recomandă recoltarea dimineața, înaintea administrării tratamentului (pentru a nu influența valorile FT4).