Virusurile herpes simplex fac parte din familia Herpesviridae și pot determina infecții ale pielii și mucoaselor. Sunt cunoscute două tipuri principale:
HSV-1 se transmite cel mai frecvent prin contact oral, prin intermediul salivei sau prin prin contactul cu leziunile herpetice sau cu pielea și mucoasele pe care virusul este prezent. Transmiterea este posibilă chiar și atunci când nu există leziuni vizibile, însă riscul este mai mare în timpul unui episod activ. Prin contact oro-genital, HSV-1 se poate transmite și poate determina herpes genital.
Infecția orală poate evolua fără simptome. Atunci când apar manifestări, acestea pot include vezicule sau ulcerații dureroase la nivelul buzelor, cavității bucale sau gingiilor, uneori precedate de furnicături sau senzație de arsură. Primul episod poate fi însoțit de febră, durere în gât și mărirea ganglionilor limfatici. HSV-1 poate afecta și alte regiuni, inclusiv zona genitală sau ochii și, în cazuri rare, sistemul nervos central.
După infectare, virusul nu este eliminat din organism, ci rămâne în stare latentă în celulele nervoase de la nivelul ganglionilor senzitivi. Ulterior, se poate reactiva și poate determina episoade recurente. Reactivările pot fi favorizate de febră, infecții, expunerea la soare, stres, intervenții chirurgicale sau scăderea imunității.
Anticorpii IgG anti-HSV-1 sunt produși de sistemul imunitar după contactul cu virusul și persistă, de regulă, pe termen lung. Prezența lor indică un contact anterior cu HSV-1, dar nu stabilește momentul infectării și nu arată dacă virusul este activ în momentul recoltării. Deoarece infecția cu HSV-1 este frecvent dobândită în copilărie și poate evolua fără simptome, un rezultat IgG pozitiv nu permite stabilirea momentului infectării.
De asemenea, testarea serologică nu poate diferenția o infecție orală de una genitală.
Determinarea anticorpilor IgG anti-HSV-1 poate fi utilă în situații selectate, pentru evidențierea unui contact anterior cu virusul. Testul nu este recomandat ca metodă unică de diagnostic al unei infecții active și nici pentru screeningul de rutină al persoanelor asimptomatice din populația generală.
În prezența leziunilor active sugestive pentru herpes, confirmarea infecției se realizează preferabil prin test molecular/PCR din leziune. Această metodă poate detecta virusul și poate diferenția HSV-1 de HSV-2.
Testarea de rutină a persoanelor asimptomatice din populația generală nu este recomandată. Prezența anticorpilor IgG anti-HSV-1 indică un contact anterior cu virusul, dar nu arată dacă infecția a fost orală sau genitală, deoarece anticorpii sunt detectați în sânge și nu indică localizarea infecției. Localizarea poate fi stabilită prin identificarea virusului într-o probă recoltată direct dintr-o leziune activă.
În cazul leziunilor active, medicul poate recomanda recoltarea directă din leziune pentru test molecular/PCR, metodă care poate confirma prezența virusului și poate diferenția tipul viral.
Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și metoda utilizată.
Rezultatul poate fi raportat, în funcție de metodă, ca:
Interpretarea rezultatului trebuie realizată prin raportare la intervalul de referință menționat pe buletinul de analiză.
În unele metode, rezultatul poate include un index numeric. Valorile apropiate de pragul de pozitivitate sau rezultatele slab pozitive pot necesita interpretare atentă și, în anumite situații, repetarea testării ori confirmarea printr-o metodă suplimentară.
Interpretarea anticorpilor IgG anti-HSV-1 trebuie realizată în context clinic. Testul evidențiază contactul anterior cu virusul, dar nu stabilește singur momentul infectării, localizarea orală sau genitală și nici prezența unei infecții active.
Un rezultat IgG negativ indică absența anticorpilor IgG anti-HSV-1 detectabili la momentul recoltării.
Acest rezultat face mai puțin probabil un contact anterior cu HSV-1, dar nu exclude complet infecția. Anticorpii pot să nu fie încă detectabili dacă recoltarea a fost efectuată la scurt timp după infectare. În plus, testele serologice specifice pentru HSV-1 pot avea o sensibilitate mai redusă, astfel încât sunt posibile rezultate fals negative.
Dacă există leziuni active sugestive pentru herpes, un rezultat IgG negativ nu exclude infecția, iar diagnosticul se stabilește preferabil prin test molecular/PCR din leziune.
Un rezultat IgG pozitiv indică prezența anticorpilor IgG anti-HSV-1 și evidențiază faptul că persoana a avut contact anterior cu virusul.
Rezultatul nu precizează când s-a produs infectarea și nu diferențiază o infecție orală de una genitală. Multe persoane dobândesc HSV-1 în copilărie fără să prezinte simptome sau fără să își amintească un episod sugestiv. Un rezultat IgG pozitiv nu înseamnă că virusul este activ în momentul recoltării și nu confirmă prezența unei reactivări. De asemenea, prezența anticorpilor anti-HSV-1 nu exclude posibilitatea dobândirii ulterioare a infecției cu HSV-2.
Un rezultat echivoc nu permite formularea unei concluzii sigure.
Medicul poate recomanda repetarea testării după un interval de timp sau utilizarea unei metode suplimentare, mai ales dacă există suspiciunea unei expuneri recente. În prezența leziunilor active, testarea moleculară/PCR din leziune este mai utilă decât repetarea serologiei.
Mai mult