Virus herpetic 1 (HSV1): anticorpi IgM

1. Descriere generală

Virusurile herpes simplex fac parte din familia Herpesviridae și pot determina infecții ale pielii și mucoaselor. Sunt cunoscute două tipuri principale:

1. HSV-1, asociat mai frecvent cu infecțiile orale și periorale, dar care poate determina și infecții genitale.
2. HSV-2, asociat mai ales cu infecțiile genitale și anogenitale, fiind una dintre cauzele importante ale herpesului genital.

HSV-1 se transmite cel mai frecvent prin contact oral, prin intermediul salivei sau prin contactul cu leziunile herpetice, pielea ori mucoasele pe care virusul este prezent. Transmiterea este posibilă chiar și atunci când nu există leziuni vizibile, însă riscul este mai mare în timpul unui episod activ. Prin contact oro-genital, virusul poate ajunge la nivelul regiunii genitale și poate determina herpes genital.

Infecția orală poate evolua fără simptome. Atunci când apar manifestări, acestea pot include vezicule sau ulcerații dureroase la nivelul buzelor, cavității bucale sau gingiilor, uneori precedate de furnicături sau senzație de arsură. Primul episod poate fi însoțit de febră, durere în gât și mărirea ganglionilor limfatici. HSV-1 poate afecta și alte regiuni, inclusiv zona genitală sau ochii și, în cazuri rare, sistemul nervos central.

După infectare, virusul nu este eliminat din organism, ci rămâne în stare latentă în celulele nervoase de la nivelul ganglionilor senzitivi. Ulterior, se poate reactiva și poate determina episoade recurente. Reactivările pot fi favorizate de febră, infecții, expunerea la soare, stres, intervenții chirurgicale sau scăderea imunității.

Anticorpii IgM anti-HSV pot apărea ca parte a răspunsului sistemului imunitar la contactul cu virusul. Valoarea lor diagnostică este însă limitată: un rezultat pozitiv nu confirmă singur o infecție recentă cu HSV-1 și nu permite stabilirea momentului infectării.

Testele IgM disponibile nu diferențiază în mod fiabil HSV-1 de HSV-2. Anticorpii pot fi detectați atât în cursul infecției inițiale, cât și în timpul unei reactivări. De asemenea, pot apărea rezultate fals pozitive și reacții încrucișate cu alte virusuri din familia Herpesviridae.

Din aceste motive, ghidurile actuale nu recomandă utilizarea de rutină a anticorpilor IgM anti-HSV pentru diagnosticul unei infecții acute sau recente. În prezența leziunilor active, confirmarea se realizează preferabil printr-un test molecular/PCR efectuat dintr-o probă prelevată din leziune, metodă care poate detecta virusul și poate diferenția HSV-1 de HSV-2.

2. Indicații de testare

• Completarea unei evaluări serologice, în situații selectate și la recomandarea medicului;
• Investigarea unui rezultat IgM anterior pozitiv, echivoc sau neconcordant cu tabloul clinic;
• Evaluarea unei posibile infecții herpetice atunci când testarea directă din leziune nu este disponibilă, cu luarea în considerare a limitărilor testului;
• Completarea investigațiilor la pacienții imunodeprimați, împreună cu teste directe și alte analize recomandate de medicul specialist.

Completarea investigațiilor la pacienții imunodeprimați, împreună cu teste directe și alte analize recomandate de medicul specialist.

În cazul leziunilor orale, genitale sau cutanate active, medicul poate recomanda recoltarea directă din leziune pentru test molecular/PCR.

3. Pregătire pacient și mod de recoltare

• Nu este necesară o pregătire specială sau recoltarea à jeun, dacă laboratorul nu oferă alte instrucțiuni.
• Este importantă informarea medicului despre existența unor leziuni active la nivel oral, perioral, genital, cutanat sau ocular.
• Trebuie menționate episoadele anterioare de herpes și eventualele tratamente antivirale recente sau în curs.
• Este necesară informarea medicului despre existența unei sarcini, intenția de a obține o sarcină sau prezența unei imunosupresii cunoscute.
• În cazul leziunilor active, medicul poate recomanda recoltarea directă din leziune pentru test molecular/PCR.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și metoda utilizată.

Rezultatul poate fi raportat, în funcție de metodă, ca:

• Negativ
• Echivoc/neconcludent
• Pozitiv

Interpretarea rezultatului trebuie realizată prin raportare la intervalul de referință menționat pe buletinul de analiză.

6. Interpretare rezultate

Interpretarea anticorpilor IgM anti-HSV-1 trebuie realizată în context clinic și împreună cu alte investigații. Testul nu poate stabili singur dacă infecția este recentă, dacă este vorba despre o primă infectare sau despre o reactivare și nici dacă infecția este localizată oral sau genital.

IgM negativ

Un rezultat IgM negativ indică absența anticorpilor IgM anti-HSV detectabili la momentul recoltării.

Acest rezultat nu exclude complet o infecție cu HSV-1. Anticorpii IgM pot fi absenți în momentul apariției leziunilor, pot apărea mai târziu sau pot să nu atingă un nivel detectabil. De asemenea, un rezultat negativ nu exclude o reactivare a unei infecții mai vechi.

Dacă există leziuni active sugestive pentru herpes, confirmarea diagnosticului se realizează preferabil prin test molecular/PCR din leziune.

IgM pozitiv

Un rezultat IgM pozitiv poate fi întâlnit în următoarele situații:

• Infecție inițială;
• Reactivarea unei infecții anterioare;.
• Reacție încrucișată cu HSV-2 sau cu alte virusuri herpetice;
• Interferență analitică sau rezultat fals pozitiv.

Un rezultat IgM pozitiv indică detectarea unor anticorpi care reacționează cu antigenele utilizate de test, dar nu confirmă singur o infecție recentă cu HSV-1. Rezultatul nu poate preciza momentul infectării, nu poate identifica tipul viral cu suficientă certitudine și nu poate stabili localizarea infecției. De asemenea, nu demonstrează că virusul este activ în momentul recoltării.

Din acest motiv, rezultatul trebuie corelat cu simptomele, istoricul pacientului și testele recomandate de medic. În prezența leziunilor active, confirmarea se realizează preferabil prin PCR.

IgM echivoc

Un rezultat echivoc nu permite formularea unei concluzii sigure. Medicul poate recomanda repetarea testării sau efectuarea unor investigații suplimentare, în funcție de contextul clinic.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Momentul recoltării în raport cu infectarea sau debutul simptomelor.
• Absența anticorpilor IgM detectabili în perioada de început a infecției.
• Reactivarea unei infecții herpetice mai vechi.
• Reacțiile încrucișate cu HSV-2 sau cu alte virusuri din familia Herpesviridae.
• Prezența unor anticorpi nespecifici, inclusiv în anumite boli autoimune sau în timpul sarcinii.
• Statusul imun al pacientului, mai ales în cazul persoanelor imunodeprimate.
• Variabilitatea răspunsului imun individual.
• Diferențele dintre metodele și reactivii utilizați de laboratoare.

Testele IgM disponibile comercial nu pot diferenția în mod fiabil HSV-1 de HSV-2 și nu sunt recomandate pentru confirmarea caracterului recent sau acut al infecției.

8. Analize complementare

• Virus herpetic 1 (HSV1): anticorpi IgG – util pentru evidențierea contactului anterior cu HSV-1; nu stabilește localizarea orală sau genitală și nu confirmă o infecție activă;
• Virus herpetic 2 (HSV2): anticorpi IgG – util pentru evidențierea contactului anterior cu HSV-2;
• HSV-1/HSV-2 - diagnostic molecular/PCR din leziune – metoda preferată în prezența leziunilor active, pentru confirmarea infecției și diferențierea tipului viral;
• Cultură virală HSV – poate fi utilizată în anumite situații, însă are sensibilitate mai redusă decât testele moleculare, mai ales în cazul leziunilor vechi sau aflate în curs de vindecare;
• PCR HSV-1/HSV-2 din lichidul cefalorahidian – recomandat în cazul suspiciunii de encefalită sau meningită herpetică, conform evaluării medicale de urgență;
• Evaluare oftalmologică și testare directă din probe oculare – indicate dacă există durere oculară, roșeață, fotofobie sau tulburări de vedere;
• Teste pentru alte infecții cu transmitere sexuală, inclusiv testarea pentru HIV – recomandate în funcție de localizarea genitală a leziunilor, istoricul pacientului și factorii de risc;
• Evaluare dermatologică, dermatovenerologică, infecționistă, ginecologică sau oftalmologică – în funcție de simptome, localizarea leziunilor, sarcină, recurențe sau imunosupresie.