Virusurile herpes simplex sunt virusuri ADN încapsulate, din familia Herpesviridae, care pot determina infecții ale pielii și mucoaselor. Există două tipuri principale:
Infecția cu HSV-2 se transmite în principal prin contact sexual. Aceasta poate determina vezicule sau ulcerații dureroase la nivel genital, senzație de arsură, mâncărime, durere locală sau disconfort la urinare. Totuși, multe persoane infectate pot avea simptome discrete sau pot fi asimptomatice, ceea ce poate favoriza transmiterea virusului fără ca infecția să fie recunoscută.
După infecția inițială, HSV-2 rămâne în organism în stare latentă, la nivelul ganglionilor nervoși senzitivi. Virusul se poate reactiva periodic, determinând episoade recurente de herpes genital. Reactivările pot fi favorizate de factori precum stresul, alte infecții, scăderea imunității sau anumite modificări ale stării generale. La pacienții imunodeprimați, episoadele pot fi mai frecvente, mai severe sau mai prelungite.
Anticorpii IgM anti-HSV-2 sunt produși de sistemul imunitar ca răspuns la contactul cu virusul. Aceștia pot apărea în timpul unei infecții primare, dar și în cursul reactivărilor unei infecții preexistente. Din acest motiv, valoarea lor diagnostică este limitată, iar interpretarea trebuie realizată cu prudență și întotdeauna în context clinic.
Un rezultat pozitiv nu confirmă singur o infecție recentă și nu permite diferențierea certă între o infecție primară și reactivarea unei infecții existente. În anumite situații, IgM poate fi pozitiv și în reactivări ale unei infecții mai vechi sau pot apărea rezultate fals pozitive.
În prezența leziunilor active sugestive pentru herpes genital, confirmarea infecției se face preferabil prin test molecular/PCR din leziune, atunci când acesta este disponibil. Testele serologice, inclusiv anticorpii IgM și IgG, pot completa evaluarea în funcție de contextul clinic.
În cazul leziunilor genitale active, medicul poate recomanda recoltarea directă din leziune pentru test molecular/PCR, metodă care poate confirma prezența virusului și poate diferenția mai precis tipul viral.
Rezultatul poate fi raportat, în funcție de metodă, ca:
Interpretarea rezultatului trebuie realizată prin raportare la intervalul de referință menționat pe buletinul de analiză.
Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de tipul metodei utilizate.
Interpretarea anticorpilor IgM anti-HSV-2 trebuie realizată în context clinic și, atunci când este necesar, împreună cu testele serologice de tip IgG și, atunci când sunt prezente leziuni active, cu testarea moleculară (PCR), care reprezintă metoda preferată pentru confirmarea infecției.
Un rezultat IgM negativ indică absența anticorpilor IgM anti-HSV-2 detectabili la momentul recoltării.
Acest rezultat nu exclude complet o infecție herpetică, mai ales dacă recoltarea a fost efectuată foarte precoce, dacă există leziuni active sau dacă suspiciunea clinică este importantă. În aceste situații, diagnosticul se stabilește mai bine prin testare directă din leziune.
Un rezultat IgM pozitiv are o valoare diagnostică limitată și nu confirmă singur existența unei infecții recente cu HSV-2.
Anticorpii IgM pot fi pozitivi și în reactivări ale unei infecții mai vechi, nu doar la prima infectare. De asemenea, pot exista rezultate fals pozitive sau reacții încrucișate cu alte virusuri herpetice.
Din acest motiv, un rezultat IgM pozitiv trebuie interpretat cu prudență și corelat cu simptomele, istoricul pacientului și alte teste recomandate de medic.
În prezent, diagnosticul unei infecții active se bazează în principal pe testarea moleculară (PCR) din leziune, atunci când aceasta este disponibilă.
Un rezultat echivoc nu permite o concluzie sigură. În aceste cazuri, medicul poate recomanda repetarea testării sau completarea cu teste mai specifice, precum anticorpi IgG specifici de tip sau testare moleculară din leziune, dacă aceasta este prezentă.
Mai mult