Afecțiunile genitale de natură infecțioasă sunt frecvent întâlnite și pot afecta calitatea vieții și sănătatea reproductivă a femeii. Printre cele mai comune se numără vaginitele bacteriene, candidozele și infecțiile inflamatorii cervico vaginale, care pot determina simptome precum secreții anormale, prurit, iritație, miros neplăcut sau disconfort în timpul actului sexual. Un diagnostic corect și precoce este esențial pentru alegerea tratamentului adecvat și pentru prevenirea complicațiilor (infecții ascendente, infertilitate, durere pelvină cronică etc.).
Profilul de bază pentru secrețiile genitale include metode esențiale pentru identificarea principalilor agenți patogeni și pentru evaluarea statusului celular și inflamator al epiteliului vaginal și cervical. Prin această testare se pot detecta atât dezechilibre ale florei vaginale, cât și infecții bacteriene sau fungice, precum și modificări celulare sugestive pentru inflamație sau leziuni epiteliale, fiind un profil utilizat frecvent în practica ginecologică de rutină.
*Termenul de execuție reprezintă numărul maxim de zile lucrătoare în care va fi eliberat rezultatul. Acest termen are rol informativ și va fi confirmat în punctul de recoltare.
Cultură secreție vaginală – identificare bacteriană - recoltarea secreției vaginale și însămânțarea ei pe medii de cultură adecvate, cu scopul de a permite dezvoltarea coloniilor bacteriene și identificarea microorganismelor implicate. Printre bacteriile cel mai frecvent întâlnite se numără: Gardnerella vaginalis, Escherichia coli, Streptococcus spp., Staphylococcus spp. Analiza este utilă și pentru testarea sensibilității la antibiotice, ajutând la alegerea unui tratament eficient.
Cultură secreție vaginală – identificare fungică - vizează în mod particular detectarea levurilor sau fungilor, cei mai frecvent implicați fiind din genul Candida. Infecția cu Candida albicans este o cauză frecventă de vulvovaginită, caracterizată clinic prin secreții abundente, albicioase, cu aspect de „brânză de vaci”, prurit și iritație locală. Identificarea exactă a speciei fungice este importantă pentru tratamentul antifungic țintit.
Examen microscopic din secreție vaginală - metodă rapidă și informativă care oferă date despre:
compoziția florei vaginale (prezența lactobacililor vs. flora patogenă);
existența leucocitelor (semn de inflamație);
prezența hifelor fungice sau a clue cells (celule epiteliale acoperite de bacterii, sugestive pentru vaginoza bacteriană);
modificări sugestive pentru vaginită trichomoniazică, bacteriană sau micotică.
Examen Babeș Papanicolaou în mediu lichid - test citologic utilizat pentru depistarea precoce a leziunilor celulare la nivelul colului uterin. Pe lângă rolul său de screening pentru cancerul de col uterin, acest test poate evidenția și modificări reactive sau inflamatorii asociate infecțiilor locale (bacteriene, virale, fungice). Forma în mediu lichid permite o recoltare mai completă și o analiză mai precisă a celulelor cervicale.
Recomandări pentru testare
femei cu simptome genitale: secreții modificate, prurit, miros neplăcut, iritație sau disconfort vaginal;
în cadrul consultului ginecologic de rutină, ca metodă de screening pentru infecții vaginale comune și anomalii celulare;
în monitorizarea eficienței tratamentului pentru infecții anterioare (bacteriene sau fungice);
înainte de intervenții ginecologice (ex. inserarea unui sterilet);
femeilor cu episoade recurente de vaginită sau istoric de infecții genitale.
Pregătirea pacientului pentru recoltare
Se recomandă evitarea contactului sexual, spălăturilor vaginale sau utilizării de ovule/creme vaginale în ultimele 24–48 ore înainte de recoltare.
Ideal, recoltarea se face în afara perioadei menstruale.
Recoltarea se realizează în cabinetul ginecologic, de către personal medical calificat, cu ajutorul instrumentelor sterile și în condiții de igienă optimă.
Tip probă recoltată: secreție vaginală/cervicală, prelevată prin tamponare
Caracteristici analize medicale
Condiții medicale – afecțiuni:
infecţii cu transmitere sexuală