Bilirubina indirecta

1. Descriere generală

Bilirubina este un pigment galben-portocaliu rezultat în principal din degradarea hemoglobinei, proteina din globulele roșii (hematii) responsabilă de transportul oxigenului. În fiecare zi, organismul elimină globulele roșii îmbătrânite, iar hemoglobina eliberată este transformată într-o serie de produși de eliminare, dintre care unul este bilirubina.

Bilirubina indirectă (neconjugată) reprezintă forma bilirubinei care se formează înainte de procesarea la nivelul ficatului. Ea nu este solubilă în apă și circulă în sânge legată de o proteină (albumina) până ajunge la ficat, unde este transformată în bilirubină directă (conjugată), o formă solubilă în apă, care poate fi eliminată prin bilă.

Determinarea bilirubinei indirecte oferă informații despre producția bilirubinei și despre capacitatea ficatului de a o prelua și metaboliza. Creșterea valorilor poate apărea atunci când se produce o distrugere accelerată a globulelor roșii (hemoliză) sau atunci când ficatul nu poate procesa eficient bilirubina. Analiza este utilizată împreună cu bilirubina totală și bilirubina directă pentru diferențierea cauzelor icterului și pentru evaluarea unor afecțiuni hepatice sau hematologice.

2. Indicații pentru testare

• Evaluarea funcției hepatice, împreună cu alte teste hepatice.
• Investigarea icterului (colorarea în galben a pielii și a albului ochilor).
• Suspiciunea unor anemii hemolitice sau a altor afecțiuni asociate distrugerii accelerate a globulelor roșii.
• Suspiciunea unor boli ereditare ale metabolismului bilirubinei (de exemplu, sindromul Gilbert).
• Monitorizarea evoluției bolilor hepatice.
• Diferențierea cauzelor hiperbilirubinemiei prin determinarea fracțiilor bilirubinei.

3. Pregătire pacient

• De regulă, nu este necesară o pregătire specială înainte de recoltare.
• Unele laboratoare recomandă recoltarea dimineața, după un repaus alimentar de 8–12 ore, în special atunci când analiza este efectuată împreună cu alte teste biochimice.
• Se recomandă evitarea consumului excesiv de alcool înaintea recoltării.
• Medicul trebuie informat despre tratamentele urmate, deoarece anumite medicamente pot influența metabolismul bilirubinei.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos.

5. Valori de referință

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de metoda utilizată.

Orientativ:

• Bilirubină indirectă: 0,2–0,9 mg/dL (3,4–15 µmol/L).

Creșterea bilirubinei indirecte apare frecvent atunci când producția bilirubinei depășește capacitatea ficatului de a o metaboliza sau în anumite tulburări congenitale ale conjugării.

6. Interpretarea rezultatelor

Rezultatele trebuie interpretate împreună cu bilirubina totală, bilirubina directă și celelalte teste hepatice.

Valori crescute

Pot apărea în:

• anemii hemolitice și alte afecțiuni asociate distrugerii accelerate a globulelor roșii;
• sindromul Gilbert (cea mai frecventă cauză benignă de hiperbilirubinemie indirectă);
• sindromul Crigler-Najjar (afecțiune genetică rară);
• resorbția hematoamelor extinse;
• icterul fiziologic al nou-născutului;
• unele boli hepatice care afectează captarea sau conjugarea bilirubinei.

Creșterea izolată a bilirubinei indirecte, în prezența unor valori normale ale transaminazelor și ale bilirubinei directe, poate orienta către sindromul Gilbert sau către hemoliză, însă diagnosticul necesită corelarea cu celelalte investigații.

Valori scăzute

Valorile scăzute ale bilirubinei indirecte nu au, în general, semnificație clinică și nu necesită investigații suplimentare.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Postul alimentar prelungit sau dietele foarte restrictive;
• Consumul excesiv de alcool;
• Efortul fizic intens;
• Hemoliza probei de sânge;
• Administrarea unor medicamente care influențează metabolismul bilirubinei.

8. Analize complementare

• Bilirubină totală;
• Bilirubină directă;
• ALT (TGP) și AST (TGO);
• GGT;
• Fosfatază alcalină;
• Hemoleucogramă completă;
• Reticulocite;
• LDH;
• Haptoglobină.