Ascaris lumbricoides: Anticorpi IgG - Ascaris IgG, anti-Ascaris IgG

Diagnosticul bolilor parazitare se realizează prin identificarea organismului parazit în țesut sau în produse de excreție. O astfel de metodă de diagnosticare nu poate fi aplicată pentru toxoplasmoza sau toxocaroză, în care parazitul se localizează în profunzimea țesuturilor și nu este recomandată pentru diagnosticul primar în cisticercoză sau echinococoză în care tehnicile disponibile pentru obținerea materialului biologic sunt invazive.

Dozarea anticorpilor poate fi utilă ca și indicator al infecției parazitare. Un rezultat pozitiv, pentru un pacient neexpus anterior la parazit sau care a călătorit recent într-o tara endemică pentru respectiva patologie, poate fi interpretat ca și indicator pentru o infecție recentă. Dozare anticorpilor anti-parazit este un indicator al infecției, dar care nu poate fi catalogată ca fiind acută sau cronică. Nivelul anticorpilor scade lent după tratament, dar, în general, persista 6 luni – câțiva ani, în funcție de parazit.

Dozarea anticorpilor de tip IgM și IgA pot fi utilă în determinarea timpului inițial al infecției doar pentru infecția cu Toxoplasma gondii, dar nu este recomandată pentru altă boală parazitară. Dacă este suspectata infecția parazitara și examenul produșilor de excreție (materii fecale, urină etc.) nu poate fi realizat sau este negativ, sunt recomandate teste serologice corespondente pentru dozarea anticorpilor de tip IgG.

Dozarea anticorpilor de tip IgA, IgM sau IgE nu are valoare diagnostică. Daca rezultatul obținut la dozarea anticorpilor de tip IgG este negativ, un rezultat pozitiv pentru anticorpi de tip IgA, IgM sau IgE este, în general, fals-pozitiv și nu ar trebui luat în considerare în decizia terapeutică a pacientului.

Ascaris lumbricoides

Informații generale

Se estimează că aproximativ 1,2 miliarde de oameni la nivel mondial sunt infectați cu Ascaris lumbricoides. Ascaris lumbricides este un vierme cilindric, cu dimensiuni între 15 și 35 cm. Diagnosticul de laborator în ascaridioză se pune pe baza decelării parazitului adult, a larvelor sau a ouălor de paraziți. Viermii adulți pot fi depistați cu ocazia eliminării lor (de regulă pe cale anală, dar și pe cale bucală sau nazală, mult mai rar) sau în decursul unei intervenții chirurgicale sau a examinării radiologice a intestinului. În faza larvară, prezența ascaridului poate fi decelată în materialul biopsic din ficat sau plămân, în spută sau în sucul gastric.

Examenul coproparazitologic poate evidenția prezența ouălor de paraziți în materiile fecale.

Hemograma poate evidenția o eozinofilie marcată în faza migratorie a larvelor, care scade până la o eozinofilie de maxim 10% în faza intestinală a parazitului.

Calea de transmitere a infecției este fecal-orală și este intensificată de faptul că ouăle de Ascaris pot supraviețui în mediul extern perioade îndelungate.

Metode de diagnostic

Metoda standard de diagnostic a acaridiozei este evidențierea ouălor de Ascaris în examenul microscopic (coproparazitologic). Deoarece în infecțiile ușoare identificarea ouălor poate fi dificilă, este recomandată examinarea preparatului de materii fecale după concentrare.

Răspunsul imun la infecția cu Ascaris determină sinteza de IgE și de IgG anti-Ascaris. Totuși, nu este recomandată folosirea testelor serologice pentru diagnostic datorită reacției încrucișate cu alte nematode și datorită faptului că un rezultat pozitiv nu indică stadiul infecției.